Ce pensie vor avea cei născuți în anii 60-70: Va fi o mare presiune pe bugetul statului

Ce pensie vor avea cei născuți în anii 60-70: Va fi o mare presiune pe bugetul statuluiPensie. Sursa foto: Arhivă EVZ

Andreea Nică de la CFA România, coordonatoarea unui studiu, a declarat că România îmbătrânește, iar în anul 2040 vor fi cei mai mulți pensionari. Acest lucru vine și cu o mare presiune pe sistemul de pensii.

Andreea Nica de la CFA România este coordonatoarea unui studiu care arată că populaţia din România este foarte îmbătrânită și că în 2040 vor fi foarte mulți pensionari. Potrivit cercetătorilor CFA România, o persoană care câștigă acum în mână 4.000 de lei, în 2035 va avea din Pilonul 1 și Pilonul 2 doar 2.600 de lei.

Studiul mai arată că anul 2030 vine cu mari probleme pentru stat. Autorităților le va fi dificil să asigure servicii publice decente, iar în 2040 vor fi mai mulți pensionari decât tineri.

„Avem această veste bună, trăim mai mult- speranța de viață în România a crescut. În același timp, avem acest declin al populației- avem mai puțin cu 4 milioane față de 1990. Am putea să vedem acest declin continuând, să ajungem în 2050 să vedem această populație la 15 milioane.

Vedem și acest val de pensionări pentru generația din 1970, ceea ce creează o presiune pe bugetul statului și capacitatea statului de asigura pensii decente, dar și a de asigura servicii publice.

În momentul acesta, avem un salariu mediu de 4.000 de lei și o pensie de 1.700 lei”, a explicat Andreea Nica, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit calculelor făcute de cei de la CFA România, pensia cumulată de la Pilonul 1 și Pilonul 2 va ajunge la doar 2.600 de lei.

sursa: arhivă EVZ

„Este destul de puțin și, din păcate, departe de ceea ce considerăm decent”, a mai spus Andreea Nica, potrvit sursei citate.

Ce pensie vor avea tinerii

Cu toate astea, o parte din români ar putea ajunge și la 3000 de lei pe lună.

„În primul rând, trebuie să ne bazăm în continuare pe stat, pentru că România este un stat social și are principala responsabilitate bunăstarea noastră. În această situație, ar trebui însă să fim dispuși să acceptăm contribuții mai mari.

Acum, contribuțiile către Pilonul 1 și 2 sunt 25% din venituri și ar trebui să crească spre 28%, ceea ce înseamnă că veniturile noastre de astăzi devin mai mici pentru a avea o pensie mai mare.

Putem, de asemenea, să ne uităm la o redistribuire a contribuțiilor între Pilonul 1 și 2, să meargă mai mult către Pilonul 2, ceea ce creează însă o problemă pe termen scurt.

Pentru că aceste contribuții mai mari, pentru noi înșine, creează o presiune pe bugetul de astăzi, pentru că noi, să nu uităm, plătim pensiile pensionarilor actuali.

Avem, bineînțeles, posibilitatea să fim mai atenți noi înșine cu bugetul nostru și cu venituri vom avea la pensie și să economisim, fie că o facem investind în acțiuni, obligațiuni, fie că optăm pentru un pilon 3, care este și el o variantă de pensie, dar voluntară.

Bineînțeles, o mare minune ar fi să avem încă 6 milioane de români, care să câștige salariul mediu și să contribuie la bugetul asigurărilor sociale”, a mai spus coordonatoarea studiului CFA România.

Ne puteți urmări și pe Google News