UTA - CFR Cluj, 0-1. Echipa din Gruia se apropie vertiginos de play-off
- Nicolae Comănescu
- 4 februarie 2026, 21:02
Fotbal. Sursa foto: PixabayCFR Cluj s-a impus, azi, în deplasare, la UTA, scor 1-0, într-o confruntare din runda a 25-a a Superligii. Prima repriză nu a adus nimic pe tabelă, în a doua parte, oaspeții au deschis scorul prin Meriton Korenica în minutul 68 și au pus mâna pe cele trei puncte.
CFR Cluj, victorie prețioasă pe terenul celor de la UTA
Echipa din Gruia este pe poziția a 7-a cu 38 de puncte, tot aâtea câte a adunat și UTA, clasată pe locul al 8-lea. CFR are şase victorii consecutive şi e neînvinsă de şapte etape în Superligă. UTA a pierdut al doilea meci consecutiv acasă.
AFC UTA Arad - FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-0), Arena '„Francisc Neuman” - Arad A marcat: Meriton Korenica (68). Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti) Arbitru video: Ionuţ Coza (Cernica); arbitru asistent video: Ovidiu Artene (Vaslui) Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Ioan Mărginean (Alba Iulia) - LPF.
Meriton Korenica: „Acum e important fiecare meci”
„Sper să continuăm așa, sunt fericit pentru această victorie. Este o victorie pe un teren dificil, care a făcut să fim mult mai obosiți. Dar luptăm și credem în continuare.
Încercăm să pregătim fiecare meci în parte, nu ne gândim la următoarele 2-3 meciuri. Nu ne gândim la asta (n.r. că depind de ei pentru calificarea în play-off). Acum e important fiecare meci”, a spus Meriton Korenica, omul care a făcut diferența la Arad, conform Digi Sport.

Sursa foto: Facebook
Pancu acuză programul
Daniel Pancu, antrenorul CFR-ului, e nemulțumit de programările de care are parte echipa sa și acuză programul foarte solicitant. Toate echipele au jucat marți-vineri, iar noi jucăm miercuri-sâmbătă-marți. Puteți să întrebați toți specialiștii din lume, e un avantaj foarte mare creat pentru U Cluj și Rapid.
Le-am spus jucătorilor că le recomand să doarmă în criosaună și să mănânce cât pot. Îi trezesc sâmbătă la prânz și îi întreb pe fiecare pe rând: Băieți, diseară avem derby. Care vă prezentați ridicați mâna, care nu spuneți 'vreau să dorm. Am glumit, dar am și vorbit serios”, a spus Pancu.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.