USR nu se grăbește să intre la guvernare. Coaliția s-ar putea destrăma azi

USR nu se grăbește să intre la guvernare. Coaliția s-ar putea destrăma aziGuvernul Romaniei. Sursă foto: Facebook

Liderul deputaților USR și purtător de cuvânt, Ionuț Moșteanu, a explicat de ce partidul său nu se grăbește să intre la guvernare. Politicianul a spus că nu poate pune căruța înainte boilor și că este inadmisibil ca povara să fie pe umerii celor care muncesc.

Ionuț Moșteanu nu se grăbește

„Am reținut că s-a discutat de potențiale creșteri de taxe, nu s-a voirbit despre cheltuielile statului. Colegii mei lucrează la programul de guvernare, Vrem să vedem că există disponibilitate pentru punerea în practică a măsurilor.Declarațiile de campanie să nu rămână doar declarații de campanie. Suntem la discuții la programul de guvernare.

După ce agreem măsurile, discutăm.Nu punem căruța înaintea boilor.Acum nu știm nici numele potențialului premier. Am mai fost în filmul acesta în 2020. Trebuie să punem pe hârtie, apoi mergem la muncă.Nu e nici o grabă, avem un Guvern. Dacă va fi o întâlnire, vom merge. Nu mergem să împărțim ministere. Este inadmisibil ca povara să fie pe umerii celor care muncesc”, a spus Ionuț Moșteanu.

De ce a lipsit USR de la negocieri

Moșteanu a explicat și de ce USR lipsește de la negocieri. „Asta e adevărat, matematic au majoritate la limită, cu grupul minorităților. Am văzut disponibilitate de a crea o majoritate mai largă pentru a trece lejer proiecte prin Parlament. Eu nu văd nimic decisiv azi, nici mâine. Unde este graba?”, a mai spus useristul.

Elena Lasconi

Elena Lasconi. Sursa foto: Captură video

Ce spune Elena Lasconi

Elena Lasconi a spus că programul de gurvenare se discută în echipe la Parlament și că partidul său vrea să aștepte până vin Marcel Boloș și Marcel Ciolacu cu unele asumări.

„Programul de guvernare se discută în echipe la Parlament. Acolo era vorba să împartă ministere. Au văzut că noi nu venim, s-au repliat, au dat comunicare. La întâlnirea de ieri am anunțat că nu ne ducem, nu știu să fi fost altă întâlnire. Așteptăm până vin Marcel Boloș și Ciolacu cu acele asumări. Nu suntem ministru Finanțelor și premier, să vină ei să ne spună. Aprobarea bugetului e un pas legal care trebuie să se întâmple în ianuarie sau februarie”, a spus Lasconi.

Ne puteți urmări și pe Google News