USR, singurul partid care s-a opus organizării referendumului pentru redefinirea familiei, ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, ar putea avea primul europarlamentar gay din istoria României.

Este vorba chiar de Adrian Coman, românul care și-a cerut dreptul său la familie ca persoană gay. „Am devenit membru USR și mi-am depus candidatura pentru selecția internă a candidaților pentru alegerile europarlamentare din 2019 a transmis Adrian Coman, citat de Noizz.ro.

Reamintim că, în urma demersurilor lui Adrian Coman, Curtea Europeane de Justiție (CEJ) a obligat România să recunoască, pe teritoriul său, căsătoriile încheiate în alte țări, între persoane de același sex. Decizia a avut urmări și în țări precum Polonia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și Letonia.

Adrian Coman a declarat că dorește să ducă mai departe lupta pentru egalitate în Parlamentul European și s-a înscris în competiția internă a Uniunii Salvați România pentru desemnarea candidaților la alegeri europarlamentare ai acestui partid.

„USR este primul proiect politic la care ader în România, un partid deschis, transparent și democratic, în care orice membru poate candida, iar membrii decid prin vot asupra listei de candidați. Este pentru prima dată când un partid organizează o competiție electorală deschisă în România”, a declarat Coman.