USR a și uitat colaborarea cu PNL. Un lider important, atac la Guvernul Orban
- Cora Muntean
- 28 noiembrie 2019, 19:18
Nu putem spune că unele legi sunt proaste doar când sunt aplicate de PSD, dar sunt bune când le aplică PNL, susține deputatul USR Stelian Ion făcând referire la deciziile ministrului Justiției.
Cătălin Predoiu a anunțat joi că amână abrogarea legii recursului compensatoriu și desființarea Secției Speciale.
Potrivit unor surse politice, chiar premierul Ludovic Orban l-a criticat pe ministrul Justiției, joi, în ședința de Guvern, pentru că s-a grăbit să facă aceste afirmații. Acesta ar fi trebuit să aștepte până în data de 2 decembrie când se vor anunța unele măsuri pentru condițiile deținuților, inclusiv construirea a două penitenciare noi și găsirea unor soluții ar fi atenuat impactul deciziilor.
„USR consideră că abrogarea legii recursului compensatoriu este o urgență, peste 20.000 de deținuți au fost deja eliberați din închisori înainte de ispăşirea pedepsei și în timp ce PNL tergiversează o decizie, alţi şi alţi criminali şi violatori ies de după gratii în baza acestei legi. Atunci când CEDO a condamnat România din cauza condițiilor precare de viață din penitenciare, recomandările primite au vizat modernizarea și extinderea sistemului penitenciar, nu eliberarea deținuților pentru remedierea problemei spațiului insuficient”, se arată într-un comunicat al USR.
Conducerea formațiunii arată că Guvernul PNL nu folosește toate instrumentele le are la dispoziție pentru a rezolva problemele create de PSD în domeniul Justiției. „Ministrul Predoiu este criticat pentru decizia de a pasa Parlamentului responsabilitatea de a abroga legea recursului compensatoriu sau de a desființa Secția Specială, dar știm bine că majoritatea actuală nu este stabilă și nu îți permite să faci reforme reale”, a declarat vicepreședintele USR Stelian Ion.
Acesta reamintește că primul punct din Acordul pe care USR l-a semnat cu PNL pentru susținerea guverului Orban a angajat acest guvern să implementeze recomandările din cadrul MCV și să pună în acord legile justiției cu avizele Comisiei de la Veneția și recomadările GRECO.
Uniunea Salvați România îi cere ministrului Justiției să ia în considerare apelul magistraților din urmă cu două săptămâni și nu organizeze concursurile pentru noii procurori șefi de la Parchetul General, DNA și DIICOT fără modificarea legii.
„Problema principală în ultimii ani, care a condus la situații de criză inacceptabile în sistemul judiciar, a fost aceea că am avut un cadru legal care a permis ca numirile procurorilor de rang înalt să se facă de către politicieni. Această problemă nu poate fi rezolvată prin schimbarea politicienilor care fac numirile, ci prin schimbarea procedurilor, astfel încât factorul politic să fie cât mai puțin implicat în această procedură. Miza este colosală pentru justiția și pentru democrația noastră. Trebuie să ieșim din paradigma ”cei numiți de noi sunt ex officio mai buni decât cei numiți de ei”, câtă vreme factorul politic atârnă încă cel mai greu la aceste numiri”, a explicat vicepreședintele USR Stelian Ion.
În 22 octombrie, Florin Roman, liderul deputatilor PNL anunța că prin legea recursului compensatoriu au fost eliberați mai repede din închisoare 22.615 de deținuți dintre care 2472 condamnați pentru omor, 1057 condamnați pentru viol și 3253 pentru tâlhărie. El acuza Guvernul Dăncilă de această situație.
După anunțul făcut de Predoiu, Florin Roman a declarat pentru Evenimentul zilei că ministrul i-a promis că va susține în Parlament proiectul său de lege prin care ucigașii, violatorii și tâlharii nu pot beneficia de liberare condiționată.