Ursula von der Leyen a scăpat de moțiunea de cenzură. Update
- Teodora Vitan
- 10 iulie 2025, 13:27
Ursula von der Leyen. Sursa foto: Facebook/ursula von der LeyenUpdate - Ursula von der Leyen a scăpat de moțiunea de cenzură
Moţiunea de cenzură contra președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leuen, iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR), a fost respinsă joi, la Strasbourg, de Parlamentul European, cu voturi 360 de voturi contra, 175 pentru şi 18 abţineri.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va confrunta joi cu un vot de neîncredere în Parlamentul European – o situație fără precedent în ultimii peste zece ani.
Ursula von der Leyen, vizată de o moțiune de cenzură. Dezbaterea are loc luni
Moțiunea, care va fi dezbătută luni, 7 iulie, a fost inițiată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea (AUR), care a acuzat lipsa de transparență a șefei Comisiei, mai ales în contextul mesajelor schimbate în 2021 cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, privind achiziția de vaccinuri în timpul pandemiei.
Deși majoritatea grupurilor politice din PE au anunțat că nu vor susține moțiunea, votul are o puternică valoare simbolică și indică o nemulțumire crescândă la Bruxelles față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen.

Gheorghe Piperea. Sursă foto: Facebook
Piperea: „Am deschis cutia Pandorei”
Dezbaterea moțiunii va avea loc luni, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, cu participarea Ursulei von der Leyen, iar votul este programat joi.
Gheorghe Piperea, descris de cotidianul The Telegraph drept „europarlamentar conservator eurosceptic”, a declarat: „Am reușit să deschid cutia Pandorei”, prezicând că „zilele Ursulei von der Leyen sunt numărate”.
El a adunat cele 72 de semnături necesare pentru a iniția procedura, deși o parte dintre eurodeputații PPE și ECR și-au retras sprijinul. Piperea speră că moțiunea ar putea marca „începutul sfârșitului” pentru von der Leyen, susținând că nemulțumirile crescute în cadrul Partidului Popular European ar putea forța demisia acesteia până în toamnă.
Acuzații de autoritarism, lipsă de transparență și presiuni geopolitice
Gheorghe Piperea acuză Comisia condusă de von der Leyen de o conducere opacă și centralizată, cu „tendințe spre totalitarism”. El a invocat decizii controversate legate de redirecționarea fondurilor UE pentru combaterea sărăciei către programe de reînarmare, fără consultarea Parlamentului European.
De asemenea, a criticat lipsa de transparență în procesul decizional privind programul de împrumuturi de 150 de miliarde de euro pentru apărare și refuzul Comisiei de a publica mesajele legate de achizițiile de vaccinuri.
În replică, Manfred Weber, liderul PPE, a calificat moțiunea drept „o rușine” și a acuzat inițiatorii de subminarea unității europene în contextul global tensionat: „Marionetele lui Putin din Parlamentul European încearcă să doboare Comisia într-o perioadă de criză economică și turbulențe globale”.