URGENȚĂ la Satu Mare. Un tânăr de 20 de ani, salvat cu ser antibotulinic adus de pe aeroport
- Laura Negoi ţă
- 14 aprilie 2014, 16:41
Pacientul internat cu botulism la Spitalul Județan de Urgență Satu Mare a fost salvat cu ajutorul unui ser adus de la un aeroport din țară pentru că în spitale acest medicament nu există în stoc.
Administrarea serului este obligatorie în astfel de situații. Managerul spitalului din Satu Mare a acerut ajutorul Ministerului Sănătății și cu ajutorul acestuia a identificat câteva fiole de ser antibotulinic la un aeroport din țară.
Trei astfel de fiole au fost trimise la Cluj cu un avion, de unde, cu o maşină SMURD, fiolele au ajuns la Satu Mare.
Bărbatul de 20 de ani a venit sâmbătă la Unitatea de Primire Urgenţe cu probleme digestive şi dureri musculare, dureri oculare, uşoară paralizie facială, fiind diagnosticat cu botulism. Se pare că sursa îmbolnăvirii este șunca preparată în propria gospodărie. Membrii familiei sunt sub supraveghere medicală.