Un URGAN extrem de PERICULOS amenință MILIOANE de oameni. Experții se tem de ceea ce este mai rău
- Gabriel Valentin
- 22 octombrie 2018, 09:43
Uraganul Willa format în Oceanul Pacific, care ameninţă sud-estul Mexicului, a crescut în intensitate duminică ajungând la categoria 4 (din 5) pe scara Saffir-Simpson, devenind astfel extrem de periculos, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.
Uraganul se afla la 365 de kilometri sud-est de Cabo Corrientes şi era însoţit de vânt cu intensitatea de 220 de kilometri la oră.
Fenomenul meteorologic înainta lent în direcţia nord-nord-vest cu viteza de 9 kilometri la oră şi, potrivit prognozelor NHC, va devia de la cursul său în noaptea de luni apropiindu-se marţi seară de coastele mexicane.
Uraganul ar urma să provoace marţi rafale puternice de vânt, valuri înalte şi ploi torenţiale, cu ''potenţial mortal'' în unele zone din sud-vestul ţării şi în regiunile central-vestice, conform prognozelor NHC.
O suprafaţă întinsă din Mexic, situată între Playa Perula şi Bahia Tepehuayas, a fost plasată de autorităţile guvernamentale sub stare de supraveghere, potrivit Comisiei naţionale a apelor.
Centrul pentru uragane cu sediul în Miami estimează că Willa va provoca ploi însemnate cantitativ - între 12,5 centimetri şi 38,1 centimetri - în statele Jalisco, Nayarit şi Sinaloa, transmite Agerpres.