În timpul studiilor în Franța a fost inițiat într-o lojă masonică. S-a vehiculat informația că din acest motiv guvernul dr. Petru Groza l-ar fi numit ambasador în SUA și chiar că, la solicitarea Anei Pauker, ministru de Externe în același guvern, ar fi fost ridicat în gradul 3 de Maestru la Cavaler Rosicrucian, adică gradul 18.

Monica Lovinescu îl cataloga un „moralist fără morală”.

Ca mulți dintre susținătorii socialismului, bazat pe principii egalitariste -unde nu individual, ci comuna primează, „una spune alta face”, locuind într-o vilă din cartierul Dorobanți și ducând o viață „luxoasă” inclusiv în comunism.

„Fără scrupule”, un „valet al potentaților comuniști”, potrivit lui Gheorghe Grigurcu, a rezistat luptelor și epurărilor din Partidul Comunist Român.

Spre finalul vieții a susținut naționalismul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prezentat ca o alternativă la controlul rusesc, mai aflăm de la Vladimir Tismăneanu

Luptător împotriva Fascismului, a susținut regimuri la fel de criminale

Mihail Ralea, căci despre el vorbim, sociolog, antropolog, estetician, critic literar, memorialist şi filosof, s-a născut la 1 mai 1896, în Huşi.

A urmat cursurile Liceului Internat din Iaşi, absolvind în 1914, apoi şi-a luat licenţa în drept şi litere la Universitatea din Iaşi.

Şi-a continuat pregătirea la École Normale Supérieure din Paris între 1919 și 1923, unde obţine doctoratul în drept şi doctoratul în filosofie.

La revenirea în ţară, a fost numit, la Universitatea din Iaşi, asistent la catedra de filosofie, apoi conferenţiar la catedra de pedagogie socială, profesor de psihologie şi estetică, apoi, din 1938, a fost profesor la Universitatea din Bucureşti.

Discipol al lui G. Ibrăileanu, a devenit, începând din 1933, director la revista „Viaţa românească”, la început împreună cu G. Călinescu, apoi cu D.I. Suchianu.

Director la Dreptatea

A intrat în politică alături de Partidul Naţional Ţărănesc şi o vreme a fost directorul oficiosului acestui partid, ziarul Dreptatea.

În 1939 intră în rândurile Frontului Renaşterii Naţionale, partidul unic întemeiat de regele Carol al II-lea, şi a fost numit ministru al Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este internat o perioadă, din cauza concepţiilor sale de stânga şi atitudinii antihitleriste, în lagărul de la Târgu Jiu.

După 1944 a ocupat mai multe funcţii politice: ministru al Artelor în guvernul Petru Groza, ministru plenipotențiar al României la Washington (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale.

A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, precum şi preşedinte al grupului român pentru Uniunea Interparlamentară; şef al Catedrei de psihologie la Universitatea din Bucureşti.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric