UNTOLD. Festivalul a ÎNCHIS casele de BILETE

UNTOLD. Festivalul a ÎNCHIS casele de BILETE

Nu mai sunt locuri disponibile în trenurile care circulă spre şi dinspre Cluj Napoca pe perioada Festivalului UNTOLD, au declarat reprezentanții CFR Călători.

În acest moment, pentru călătorii care pleacă din Bucureşti în data de 2 şi 3 august nu mai sunt locuri la vagoane cuşetă şi la vagoane de dormit, 4 august mai sunt locuri doar la vagoanele de clasa şi locuri în picioare, iar pentru data de 7 august s-au suplimentat mai multe vagoane şi intenţionăm să mai suplimentăm, în cazul în care mai este nevoie şi în data de 8 august. Încercăm să distribuim vagoanele în funcţie de cerere şi circulăm cu tot parcul activ”, a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, Alina Predescu, director comunicare al CFR Călători.

Cererile pentru perioada aceasta sunt foarte mari raportat la capacitatea de transport. Sunt situaţii în care biletele la anumite trenuri se epuizează foarte repede după momentul scoaterii la vânzare, deși termenul de vânzare cu anticipație în trafic intern este de 30 de zile. De asemenea, conform reglementărilor CFR, în sezonul estival grupurile mai mari de 30 de persoane pot solicita şi achiziţiona bilete de tren cu 60 de zile anticipaţie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News