Șoselele din România, un adevărat coșmar. Un accident la câteva zeci de secunde

Șoselele din România, un adevărat coșmar. Un accident la câteva zeci de secundeAccidente. Sursa foto: Pixabay

UNSAR anunță că la fiecare 80 de secunde, în România are loc un accident rutier. Conform ASF, asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Nu reprezentanţele sunt cele mai scumpe, arată un studiu amplu făcut de către Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

UNSAR: La fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier

Opt din 10 șoferi (81%) și-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere și sunt despăgubiți de polița RCA a vinovatului, să cunoască valoarea despăgubirii achitate. Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent studiu realizat de IRES – Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, la solicitarea UNSAR.

Potrivit UNSAR, în România, la fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier. Pentru fiecare, asigurătorii plătesc în medie 10.750 lei, rezultând despăgubiri totale de peste 2 milioane euro în fiecare zi calendaristică. Același studiu relevă faptul că șoferii români sunt conștienți că numărul accidentelor rutiere și valoarea despăgubirilor plătite în baza polițelor RCA influențează costul acestor polițe.

Accident De Maşină, Totalizat, MașinăUNSAR, despre accidente. Sursa foto: pixabay

Diferențele de plată între service-urile reprezentanțelor auto

Experții mai arată că „dorința de a avea un plus de transparență pe zona de despăgubiri ar putea veni și ca urmare a diferențelor dintre prețurile practicate de diferitele tipuri de unități reparatoare în raport cu companiile de asigurare RCA.

Astfel, o analiză a datelor aferente perioadei 2018-2022 transmise de companiile Membre UNSAR pentru dosarele cu daune materiale care s-au închis și s-au plătit (fără a lua în calcul dosarele care sunt încă în rezervă – adică cele care urmează să fie închise), relevă niște realități îngrijorătoare.

Mecanic, Service Auto, ReparațieUNSAR: La fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier. Sursa foto: Pixabay

Practic, pentru service-urile independente care nu au o convenție de decontare a plăților de reparație cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare față de despăgubirea plătită pentru reparațiile către service-urile reprezentanțelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei), și de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenție cu asigurătorii, altele decât reprezentanțele (4.921 lei).

UNSAR: Asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA

În general, se presupune că service-urile reprezentanțelor auto reprezintă un standard de calitate în zona de reparații, însă din datele transmise de asigurători se constată că tarifele practicate de reprezentanțe se situează, de fapt, în jurul mediei.

Astfel de diferențe în ceea ce privește despăgubirea medie plătită către diferitele tipuri de service nu sunt în favoarea șoferilor, în condițiile în care toate unitățile reparatoare funcționează îndeplinind aceleași cerințe legale.

Conform datelor oficiale ale ASF, asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR), se mai arată în raportul UNSAR.