Universitatea din Bucureşti, în top 200 cele mai bune ale lumii

Universitatea din Bucureşti, în top 200 cele mai bune ale lumii

În ciuda golurilor imense din buget şi a salariilor ruşinoase, Universitatea din Bucureşti se numără printre cele mai bune din lume, plasându-se în primele 200.

Domeniile precum sţiinţe sociale, management, media şi comunicare, arte şi ştiinţe umaniste, dar şi limba şi literatura engleză, au făcut ca Unversitatea din Bucureşti să fie printre cele mai bune ale lumii. Vineri au fost prezentate rezultatele rankingului global al universităţilor, realizat de Quacquarelli Symonds Limited, în funcţie de domeniu.  Au fost vizate 5 domenii majore de studiu: inginerie şi tehnologie,  ştiinţele vieţii,  ştiinţe naturale, arte şi ştiinţe umaniste, dar şi ştiinţe sociale. Metodologia de evaluare utilizată de QS presupune aplicarea a trei indicatori principali: Academic Peer Review, Employer Review, Citations per Faculty Member. Astfel, universităţile sunt evaluate atât de alte instituţii de învăţământ superior, urmărindu-se excelenţa în câmpul lor de activitate şi de cunoaştere, dar s-au luat în considerare şi alte criterii precum gradul de pregătire al celor care au absolvit această facultate sau raportul dintre numărul de cadre didactice şi cel de studenţi.