UNIUNEA EUROPEANĂ impune NOI SANCŢIUNI regimului lui BASHAR AL-ASSAD

UNIUNEA EUROPEANĂ impune NOI SANCŢIUNI regimului lui BASHAR AL-ASSAD

Miniştrii europeni reuniţi la Luxemburg au decis să interzică exportul către Siria de carburanţi de avion şi a oricărui produs care intră în compoziţia acestora, "deoarece sunt utilizaţi în atacuri aeriene fără discernământ asupra unor civili", se arată într-un comunicat. Acest embargo urmează să fie adoptat oficial, citează Mediafax.

Noile sancţiuni vizează noul Guvern sirian instalat de către preşedintele Bashar al-Assad pe 31 august, a precizat o sursă europeană. Din acesta fac parte 11 miniştri noi.

Ele constau în principal în blocarea averilor sau o interdicţie de a pătrunde pe teritoriul european şi vor fi aplicate unui număr de 16 persoane şi două entităţi, pentru participarea acestora la reprimare sau susţinerea practică a regimului.

Potrivit ONU, peste 191.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul conflictului, în martie 2011. Totodată, peste nouă milioane de refugiaţi au părăsit teritoriul sirian în urma conflictului.

Bashar al-Assad a numit noul Cabinet după ce a fost reales, în iunie, printr-un scrutin catalogat drept o "farsă" de către majoritatea membrilor comunităţii internaţionale. Doar persoanele care trăiesc în zonele aflate sub controlul regimului au fost chemate la urne.

Europenii au impus în iunie 2013 sancţiuni dure Siriei, de la un embargo asupra livrărilor de armament şi petrol şi până la blocarea activelor Băncii centrale siriene în Europa, ori interdicţia de a exporta produse de lux către această ţară. Între timp, ele au fost consolidate cu regularitate.

Sancţiunile consolidate în legătură cu conflictul sirian, decise "având în vedere gravitatea situaţiei de pe teren", vizează în prezent 211 persoane şi 63 de entităţi, se arată în comunicat.