Ungaria schimbă una dintre cele mai controversate legi din era Viktor Orban

Ungaria schimbă una dintre cele mai controversate legi din era Viktor OrbanPeter Magyar. Sursă foto: Facebook

Ungaria se pregătește pentru o schimbare importantă în legislația privind conținuturile LGBT+ destinate minorilor. Noul guvern de la Budapesta a prezentat luni un proiect de lege care prevede eliminarea unei părți dintre restricțiile introduse în perioada fostului premier Viktor Orban. Inițiativa Executivului condus de conservatorul proeuropean Peter Magyar marchează prima modificare semnificativă de direcție în acest domeniu.

Proiectul modifică legea adoptată în 2021, în timpul guvernării lui Viktor Orban, act normativ care interzicea ''promovarea homosexualităţii'' în rândul persoanelor cu vârste sub 18 ani.

Ungaria schimbă una dintre cele mai controversate legi din era Viktor Orban

Legea adoptată în mandatul lui Viktor Orban fusese prezentată drept o completare a reglementărilor pentru protecția copiilor.

Textul interzicea „promovarea homosexualităţii'' în rândul minorilor și a fost folosit inclusiv pentru interzicerea marșurilor Gay Pride organizate în Ungaria.

Proiectul prezentat luni de noul guvern elimină prevederile referitoare la interzicerea ''promovării'' homosexualității și a schimbării de gen în rândul minorilor.

Inițiativa reprezintă primul semnal clar că noul Executiv de la Budapesta intenționează să schimbe politica aplicată până acum în privința drepturilor LGBT+.

Curtea de Justiție a UE a criticat legea

În luna aprilie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că legea adoptată în 2021 contravine dreptului european.

Actul normativ provocase anterior reacții puternice în Uniunea Europeană.

Militanți și lideri politici au susținut că legea stigmatiza persoanele LGBT+ și crea o asociere între relațiile homosexuale și pedofilie.

Guvernul condus de Viktor Orban adoptase una dintre cele mai restrictive politici din Europa în ceea ce privește drepturile persoanelor LGBT+.

Peter Magyar și Viktor Orban

Peter Magyar și Viktor Orban / sursa foto: colaj EVZ

Peter Magyar: Regulile se vor aplica „indiferent de orientarea sexuală”

Potrivit premierului Peter Magyar, noile prevederi vor fi aplicate ''indiferent de orientarea sexuală'' și vor fi aliniate regulilor Uniunii Europene.

„Vom adopta o poziţie fără concesii contra conţinuturilor mediatice, accesibile minorilor, care promovează violenţa sexuală, manipularea şi exploatarea'', a declarat el.

Modificările propuse de guvern vizează astfel eliminarea dispozițiilor care se refereau explicit la homosexualitate și schimbarea de gen, în timp ce regulile privind protejarea minorilor de anumite tipuri de conținuturi vor rămâne în vigoare.

Guvernul analizează și schimbarea regulilor privind adopțiile

Peter Magyar a anunțat sâmbătă că Executivul său analizează și posibilitatea modificării unei legi adoptate în 2020.

Actul normativ respectiv limita adopțiile la cuplurile căsătorite și interzicea de facto adopțiile de către cuplurile de același sex.

Eventuala modificare a acestei legi ar reprezenta o nouă schimbare față de politica aplicată în timpul guvernării Viktor Orban.