Ungaria este în favoarea extinderii UE, Serbia trebuie să adere

Ungaria este în favoarea extinderii UE, Serbia trebuie să adereSerbia / Sursa: Allexxandar | Dreamstime.com

Ungaria a fost întotdeauna în favoarea extinderii UE, iar acum, în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, proclamă, de asemenea, că Serbia ar trebui să adere la Uniunea Europeană după mulți ani de așteptare - a subliniat miercuri ministrul ungar al apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, la Belgrad, unde s-a întâlnit cu omologul său sârb.

Ungaria susține aderarea Serbiei

În cadrul unei conferințe de presă organizată după întâlnirea cu Bratislav Gasic, ministrul ungar a declarat că a discutat cu omologul său și despre pacea și securitatea în Balcanii de Vest, precum și despre războiul din vecinătate.

Kristóf Szalay-Bobrovniczky a precizat că poziția Ungariei rămâne aceea că este necesară o încetare imediată a focului și că singura soluție este diplomația, adică discuțiile de pace trebuie să înceapă cât mai curând posibil.

Kristóf Szalay-Bobrovniczky a subliniat că, la reuniunea comună a guvernelor Ungariei și Serbiei de anul trecut, cele două ministere ale apărării au încheiat un acord strategic, iar recent au încercat să completeze acest acord cu un conținut concret, deoarece apărarea și securitatea sunt întotdeauna un domeniu sensibil și semnificativ în cooperarea dintre cele două țări.

Discuții la Belgrad

Ministrul ungar a subliniat că a discutat cu Bratislav Gasic despre oportunitățile de cooperare în domeniul apărării, industriei militare și militar, inclusiv în domeniul sănătății militare.

Oficialul ungar a arătat că întâlnirile frecvente și la nivel înalt dintre cele două țări și conținutul acestor întâlniri dovedesc că asistăm la o epocă de aur a relațiilor ungaro-sârbe.

Într-o declarație acordată presei publice ungare, politicianul ungar a subliniat că Serbia și Ungaria sunt parteneri strategici unul pentru celălalt.

„Acest lucru se datorează și faptului că securitatea Balcanilor de Vest este esențială pentru pacea și securitatea Ungariei și a întregii Europe”, a subliniat ministrul ungar.

Kristóf Szalay-Bobrovniczky a precizat că migrația ilegală menține Europa sub o presiune constantă, ceea ce reprezintă o problemă pentru ambele țări.

Ungaria și Balcanii

Din cauza războiului din Ucraina și a presiunii constante din Balcanii de Vest, Ungaria este preocupată de stabilitatea Serbiei și de „predictibilitatea și calmul militar” din regiune, adăugând că, „cea mai importantă zonă pentru prezența forțelor ungare în străinătate este tocmai Balcanii de Vest”.

„De ani de zile, suntem o forță majoră în cea mai mare misiune terestră a NATO, KFOR, și, de asemenea, în EUFOR Althea, care este promisiunea prezenței Uniunii Europene și parțial a NATO în Bosnia și Herțegovina. În prezent, aceasta este comandată de un general ungar”, a subliniat ministrul ungar.

La conferința de presă, Bratislav Gasic a subliniat, de asemenea, importanța cooperării strategice dintre cele două ministere, adăugând că, întâlnirea a abordat și situația de securitate din regiune, iar cea mai mare amenințare la adresa securității pentru Serbia a fost declarația unilaterală de independență a Kosovo și faptul că mai multe țări au recunoscut Kosovo ca stat independent, potrivit MagyarHirlap.

(Traducerea: Vizi Blanka, RADOR RADIO ROMÂNIA)