Serbia s-ar putea retrage din Consiliul Europei, în cazul în care Kosovo e acceptată în cadrul organizației

Serbia s-ar putea retrage din Consiliul Europei, în cazul în care Kosovo e acceptată în cadrul organizațieiSerbia/Kosovo / Sursa: Arhiva EVZ

Serbia s-ar putea retrage din Consiliul Europei, dacă Kosovo este acceptată în cadrul organizației, potrivit preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, itera ziarul ucrainean Zerkalo Nedeli. Președintele Serbiei a susţinut, vineri, 22 martie, că aprobarea cererii de aderare a Kosovo la Consiliul Europei ”ar însemna de facto o expulzare a Serbiei” din organizaţie.

Serbia luptă împotriva recunoașterii Kosovo

Serbia va lua în calcul retragerea sa din Consiliul Europei, dacă Kosovo va fi acceptată în organizaţie, a mai declarat preşedintele Aleksandar Vučić, citat de Agenţia de presă Bloomberg.

Liderul de la Beijing, Xi Jinping, va vizita, anul acesta, Serbia, a mai afirmat Aleksandar Vučić, președintele Serbiei.

Aleksandar Vucic

Aleksandar Vucic / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Țara balcanică, Serbia, luptă împotriva recunoașterii Kosovo pe plan internațional și a apartenenței sale la mai multe organizații şi instituţii internaționale, din momentul în care autorităţile de la Priština au declarat independența în anul 2008. Majoritatea celor 46 de membri ai Consiliului Europei au recunoscut Kosovo ca fiind o țară independentă, dar cererea ei de a adera la organizație este una dintre numeroasele dispute generate, pe care Uniunea Europeană încearcă să o rezolve de mai bine de un deceniu, mediind discuțiile dintre Belgrad și Pristina.

Kosovo ar putea înlocui Serbia în Consiliul Europei

”Vom vedea dacă Serbia va rămâne sau nu în Consiliului Europei, în cazul în care Kosovo este acceptată în organizaţie. Probabil că vor prefera Kosovo în Consiliul Europei, în schimbul Serbiei”, a adăugat Aleksandar Vučić, liderul de la Belgrad.

Președintele Serbiei consideră Kosovo parte integrantă a teritoriului său și mizează pe susţinerea Chinei și Rusiei, care contestă suveranitatea Pristinei.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, în anul 2022, după invazia de amploare lansată asupra Ucrainei.

Serbia a deschis 22 din cele 35 de capitole de aderare

Atât Serbia, cât și Kosovo încearcă să adere la UE, dar ele trebuie să-şi normalizeze relațiile pentru a se putea califica la o potențială aderare.

Reamintim că Serbia a depus cererea de aderare la UE, în data de 19 decembrie 2009, și a primit statutul de țară candidată în martie 2012. Negocierile de aderare UE-Serbia au început în ianuarie 2014. Până acum au fost deschise 22 din cele 35 de capitole de negociere.

În cadrul reuniunii sale din 25 octombrie 2010, Consiliul a solicitat Comisiei să își prezinte avizul cu privire la cererea Serbiei. La 12 octombrie 2011, Comisia a emis un aviz favorabil și a recomandat ca Serbiei să-i fie acordat statutul de țară candidată. La 1 martie 2012, Consiliul European a acordat Serbiei statutul de țară candidată.

(Traducere: RADOR RADIO ROMÂNIA)