Un tânăr din Târgu-Jiu și-a tatuat operele lui Constantin Brâncuși pe corp

Un tânăr din Târgu-Jiu și-a tatuat operele lui Constantin Brâncuși pe corp

Un tânăr gorjean, Alin Pupăzan, născut și crescut în Târgu-Jiu a ales să îl poarte pe Brâncuși în suflet și pe trup.Tânărul de 33 de ani a plecat în lumea largă pentru a-și realiza o viață decentă, însă, casa părintească, locurile natale nu le poate uita.

|”Am ales operele lui Brâncuși, simbolul rădăcinilor mele, încercând să conturez cu ochii minții imaginea finală a ceea ce mă va reprezenta pentru tot restul vieții. Am îmbinat minunat infinitul aspirațiilor mele către perfecțiune, asemenea Coloanei care urcă spre cer, cu imprevizibilul captivant al călătoriei mele prin necunoscutul destinului meu asemeni trecerii pe sub Poartă, la al cărei capăt de alee te așteaptă liniștea și regăsirea de la Masa Tăcerii. Am așezat-o frumos pe Domnișoara Pogany cu mâinile unite, într-o rugăciune eternă a frumosului și a binelui, pentru a-mi aminti mereu că sufletul mamei mele care înalță rugi către cer mă vor ocroti și am pus la loc de mare cinste, aproape de inima mea, Muza, simbolul împlinirii în iubire.“, a povestit, pentru ziarulgorjului.ro, Alin Pupăzan.

Alte fotografii pe site-ul publicatiei ziarulgorjului.ro

„Tatuajul a aparut dintr-o dorință mai veche, din adolescență, de a fi diferit față de ceilalți. La un moment dat, apar ele, tatuajele cele care ne ajută să exprimăm tot ceea ce am vrea să reușim să spunem prin cuvinte sau gesturi, dar, de cele mai multe ori vorbele zboară în vânt, însă imaginile rămân întipărite pe retină și în suflete. De la ideea tatuajului până la rezultatul final au trecut luni întregi în care m-am gândit la ceea ce m-ar reprezenta mai bine ca individ. Eu, un tânăr simplu, crescut într-o familie frumoasă, cu bunici supuși tradițiilor și spiritului românesc, plin de atâta filozofie și cu credință în Dumnezeu. Gorjean plecat din orașul natal, cu amintirea casei copilăriei, oamenilor și gândirii lor care m-au format ca individ. Acolo am fost fermecat întotdeauna de operele realizate cu desăvârșire divină de către Brâncuși,” a mai spus tânărul.