Un PREOT, decan al unei facultăți de teologie, a colaborat cu SECURITATEA

Un PREOT, decan al unei facultăți de teologie, a colaborat cu SECURITATEA

Preotul profesor doctor Ioan Tulcan, decan al Facultăţii de Teologie a Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, a fost colaborator al fostei securități, arată o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fost ocupant al demnităţii de preot-paroh la Catedrala veche, Ioan Tulcan a fost pârâtul într-un proces intentat de CNSAS, iar decizia Înaltei Curți, inatacabilă, nu i-a fost favorabilă.

Mai mult decât atât, ca să poată ocupa funcția de decan al Facultății de Teologie a Universității „Aurel Vlaicu”, preotul profesor doctor Ioan Tulcan a trebuit, în conformitate cu legislația în vigoare, să dea o declarație pe propria răspundere, conform căreia nu a fost colaborator al Securității. Aceasta a scris declarația, însă Înalta Curte a demonstrat că a mințit.

Preşedintele Consiliului Academic al Universităţii “Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, a declarat pentru specialarad.ro că problema preotului Tulcan cu respingerea recursului la ICCJ a fost analizată în Senatul Universităţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Dânsul a declarat, atât verbal, în faţă Senatului, cât şi scris, că ceea ce magistraţii au hotărât a fi colaborare cu securitatea a fost doar «o colaborare de formă, nu şi de fond», în perioada în care a studiat în Germania. După cum se ştie, fiecare masterand sau doctorand român era nevoit să semneze un angajament de colaborare cu serviciile secrete ale statului dacă voia să studieze dincolo, aşa încât cazul preotului decan Tulcan este unul deloc singular. Ne-a asigurat că nu există nicio declaraţie a să împotriva vreunui aproape”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.