Cum îi urmărea Securitatea pe românii care spuneau bancuri cu Ceaușescu

Cum îi urmărea Securitatea pe românii care spuneau bancuri cu CeaușescuCongresul al IX-lea al P.C.R. – Nicolae Ceauşescu se întreţine cu delegatul sovietic şi cu cel chinez. Bucureşti, iulie 1965. sursa: IICCMER

Bancurile politice au fost una dintre formele prin care românii își exprimau nemulțumirea față de regimul comunist în anii ’70 și ’80. Umorul sarcastic circula din om în om, iar Nicolae Ceaușescu și conducerea partidului deveneau frecvent personaje ale glumelor spuse în cercuri de prieteni, la locul de muncă sau în facultăți.

Unul dintre personajele cel mai des întâlnite era Bulă, un personaj complex, când naiv sau lipsit de istețime, când foarte hâtru, ale cărui replici și acțiuni scoteau în evidență contradicțiile și tarele sistemului. Alte bancuri aveau în centru întâlniri imaginare între cei trei șefi de stat ai României, Uniunii Sovietice și Statelor Unite. În funcție de perioada la care se refereau, personajele erau Nicolae Ceaușescu, Leonid Brejnev sau Mihail Gorbaciov și președinții americani Richard Nixon, Jimmy Carter ori Ronald Reagan.

Pentru Securitate, însă, aceste glume nu reprezentau simple manifestări de umor. Poliția politică urmărea răspândirea bancurilor considerate ostile regimului, iar colaboratorii erau instruiți să semnaleze asemenea discuții. Documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) arată cum o astfel de activitate putea declanșa verificări, anchete și măsuri care ajungeau să afecteze inclusiv cariera celor vizați.

Un caz documentat în arhive este cel al unui student de la secția Pescuit Oceanic a Universității din Galați, semnalat în vara anului 1985 pentru glumele pe care le făcea la adresa conducerii statului și partidului. Ulterior, acesta a fost avertizat de Securitate și i s-a interzis să se îmbarce pe navele de pescuit care navigau în apele internaționale.

Un coleg cu numele de cod „CORNEL” a raportat bancurile studentului

Potrivit unei note informative din dosarul Securității, la 28 iulie 1985, studentul, aflat atunci în anul al II-lea la secția Pescuit Oceanic, ar fi spus mai multe glume la adresa „conducerii Statului și Partidului”. La discuție au fost prezenți alți trei studenți, printre care și persoana care a transmis informațiile către Securitate.

Colaboratorul era identificat prin numele de cod „CORNEL”. Nota informativă a fost însoțită de observația lucrătorului de Securitate, care preciza că studentul se afla deja în supraveghere informativă, fără să fi fost însă luat în evidență într-un dosar de problemă.

Ofițerul propunea audierea celor care fuseseră de față și continuarea verificărilor pentru a stabili ce alte discuții purtase tânărul.

Documentul păstrează formularea:

„Pe data de 28.VII.1985, [cenzurat], student în anul II P.O. (grupa 221-a; n.n. – Pescuit Oceanic) a spus o seamă de glume la adresa conducerii Statului și Partidului. La aceste glume au mai fost de față studenții [cenzurat], [cenzurat] și sursa.”

În nota lucrătorului se menționa: „aflat în supraveghere informativă fără luare în evidență. Vor fi audiați cei care au fost de față și măsuri de documentare pentru a stabili ce alte discuții poate [indescifrabil].”

Securitatea a deschis un dosar pentru „anecdote de nuanță politică”

Câteva luni mai târziu, la 25 noiembrie 1985, Inspectoratul Județean Galați a întocmit un raport prin care solicita luarea studentului în evidența unui dosar de problemă.

Documentul menționa că tânărul era membru UTC, necăsătorit și student la Universitatea din Galați. Ofițerul consemna că acesta fusese semnalat „pe mai multe linii informative” pentru că făcea anecdote de nuanță politică la adresa politicii partidului și statului. În raport apăreau și comentariile negative pe care studentul le-ar fi făcut despre nivelul de trai din România.

Ofițerul solicita aprobarea pentru introducerea acestuia în evidența dosarului de problemă 1552, în vederea clarificării și documentării activității sale.

Raportul, întocmit la 25 noiembrie 1985, cuprindea următoarea formulare:

„Numitul [cenzurat] (...) a fost semnalat pe mai multe linii informative că face anecdote de nuanță politică la adresa politicii partidului și statului, inclusiv comentarii negative privitor la nivelul de viață din țara noastră. Pentru clarificarea și documentarea activității sale rog aprobați luarea în evidența dosarului de problemă 1552.”

Documentul este semnat de un locotenent-major din cadrul Inspectoratului Județean Galați. În raport se preciza că datele de identificare fuseseră preluate din dosarul studentului de la facultate.

Dorința de a vedea o țară capitalistă a fost consemnată în dosar

În atenția Securității nu au intrat doar bancurile politice. Studentul își exprimase, în fața unei alte persoane, și dorința de a vedea „ce înseamnă o țară capitalistă”.

Împreună cu glumele despre conducerea comunistă și comentariile privind nivelul de trai, această afirmație a contribuit la măsurile luate împotriva sa.

Tânărul a fost chemat la sediul organelor de Securitate și avertizat. În urma verificărilor, i-a fost interzisă îmbarcarea pe navele de pescuit care navigau în apele internaționale.

Măsura a avut consecințe și după terminarea facultății. Studentul s-a angajat la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea, însă nu a putut să își înceapă activitatea pe navele pentru care se pregătise. A fost nevoit să stea o perioadă în concediu fără plată și a putut să se îmbarce abia după ce reprezentanții Securității s-au convins că renunțase la manifestările semnalate.

Cum erau sancționați cei care spuneau bancuri politice

Cazul studentului din Galați nu era singurul mod în care Securitatea intervenea împotriva celor care spuneau sau răspândeau bancuri politice.

După ce o astfel de activitate era semnalată de o sursă informativă, lucrătorii poliției politice puteau deschide o anchetă informativă, puteau lua declarații și puteau dispune avertizarea persoanei vizate. Avertizarea se făcea uneori în prezența factorilor de răspundere de la locul de muncă, precum șefii ierarhici și secretarul de partid.

În cazul elevilor sau al minorilor, puteau fi chemați dirigintele și părinții. Alteori, persoana era pusă în discuția colectivului, unde colegii erau chemați să condamne comportamentul considerat ostil regimului.

Prin urmare, chiar și răspândirea unor bancuri, fără o activitate de organizare sau protest, putea atrage supravegherea Securității și măsuri cu efecte asupra vieții personale și profesionale.