Noul secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Gheorghe Bălan, a fost decorat în decembrie 2018 de președintele Klaus Iohannis.

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor a fost decernat în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la consolidarea Parteneriatului strategic dintre România şi Republica Moldova, prin iniţiative menite să aprofundeze interconectarea societăţilor din cele două state”.

Tot la MAI de la Chișinău, Andrei Năstase i-a propus în funcții pe Dorin Purice și Ianuș Erhan. Primul dintre aceștia a deținut aceeași funcție în Cabinetul Filip, iar cel de al doilea a fost, la rândul său, șef-adjunct al Departamentului poliției de frontieră pe timpul guvernării PLDM.

Pe lângă aceste numiri, au fost eliberați din funcții, în baza cererilor depuse, secretarul de stat de la Ministerul Apărării, Radu Burduja, și cel de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Noii secretari de stat de la Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova vor fi Ionela Costachi și Svetlana Dogotaru.

Te-ar putea interesa și: