Un nume greu își dă demisia de la Antene, după 15 ani de colaborare. Locul va fi ocupat de cineva de la postul concurent

Un nume greu își dă demisia de la Antene, după 15 ani de colaborare. Locul va fi ocupat de cineva de la postul concurentSursa: Arhiva EVZ

Surprize în vârful marketingului de la Antena. Cristina Jura a decis să își de-a demisia, după aproximativ 15 ani în care a condus departamentul de marketing al Antena Group. Problemele pe plan personal o forțează să renunțe la cariera în media. Locul îi va fi luat de un nume greu din Pro TV.

Cristina Jura a decis să pună capăt unei cariere în media de aproximativ 15 ani. Șefa departamentului de marketing al grupului Intact a mărturisit că nu este neapărat un lucru pe care și l-ar fi dorit, ci o serie de probleme personale o împing spre această decizie. Conform informațiilor oferite de paginademedia.ro, locul ei va fi luat de un nume greu din Pro TV, care are o experiență în marketing de aproximativ 20 de ani.

În anul 2010, Cristina Jura s-a alăturat grupul Intact, ca brand manager pentru Antena 1. Inițial, ea lucrase pentru agenția de publicitatea McCann Erickson, unde a fost, pe rând, Account Manager, Senior Account Manager și apoi Account Director. La doar un an de la venirea la Antenă, ea a preluat tot departamentul de marketing de la Antena Group.

Legat de motivele plecării, Cristina Jura a declarat pentru paginademedia.ro: "Ca urmare a unor motive personale, am fost nevoită să preiau afacerea familiei, o mică firmă care nu are legătură cu media. Din motive care ţin de viaţa privată, aş dori să nu intru în amănunte."

Noul șef al departamentului de marketing din Antena Group va fi Dana Iordache. Aceasta are o experiență de aproximativ 20 de ani în Pro TV, unde a fost rand Manager Pro TV, Pro Cinema, MTV România și Pro TV Internațional. Dana Iordache s-a angajat la Pro în 2004, ca asistent de producție, apoi a avansat încetul cu încetul. În anul 2008, ea a devenit brand manager pentru Pro Tv, reușind să se mențină în această funcție ultimii 13 ani.

Departamente din Antena Group conduse de foști oameni din Pro TV

Marketing - Dana Iordache

Vânzări - Zoe Vasilescu

Comunicare - Diana Zamfirescu

Producţie - Cosmin Ion

Happy Channel - Ruxandra Ion

Observator - Anca Budinschi (cu Felix Drăghici pe zona de marketing. Felix Drăghici colaborează și cu departamentul de vânzări)

Digital - Paul Muntenescu

Sport - Ştefan Gavrilescu

Marketing Digital - Cătălina Busuioc

Ne puteți urmări și pe Google News