Un nou virus fatal pentru omenire?! Avertisment crunt de la cercetători
- Andrei Arvinte
- 22 decembrie 2020, 19:30
Oamenii de știință avertizează că oricând poate apărea un virus nou care să fie fatal pentru oameni, așa cum s-a întâmplat cu Ebola.
Un nou pericol pentru omenire. Oamenii de știință avertizează că noi virusuri ar putea apărea în orice moment și ar putea fi fatale.
Cercetătorii anunță că mai multe virusuri au fost descoperite în pădurile tropicale africane, virusuri ce pot fi fatale pentru oameni.
Cine a descoperit Ebola, macabra boală ce a terorizat întreaga lume?
Profesorului Jean-Jacques Muyembe Tamfum, care a contribuit la descoperirea virusului Ebola în 1976, este cel care lansează avertismentul crunt.
„Suntem acum într-o lume în care vor apărea noi agenți patogeni. Și asta este o amenințare pentru umanitate”, a declarat el pentru CNN.
În tinerețea sa, Muyembe Tamfum a fost printre primii care a recoltat probe de sânge de la victima unei boli misterioase ce omorâse 88% dintre pacienți și peste 80% din personalul spitalului regional unde erau tratați aceștia.
Este vorba despre Ebola, boală denumită astfel după râul aflat în apropiere de focarul din țara care atunci era cunoscută sub numele de Zair.
Identificarea Ebola s-a bazat pe un lanț care a legat cele mai îndepărtate cotloane ale pădurilor tropicale africane de laboratoarele de înaltă tehnologie din vest.
Teama legată de apariția unui nou virus mortal este încă întipărită adânc în mintea oamenilor , întrucât locuitorii din orașul Ingende, Congo, sunt șocați de un posibil nou caz de Ebola. O pacientă a ajuns la spital cu simptome asemănătoare celor date de Ebola, însă testele arată că este vorba de o altă boală, necunoscută până acum.
Prima boală transmisă de la animal la om
Febra Galbenă a fost prima infecție care a reușit să se transmită de la animal la om. Aceasta a fost descoperită în anul 1901, iar de atunci, cercetătorii au mai reușit să identifice încă 200 de virusuri extrem de periculoși.
Conform unor date oficiale i cercetărilor efectuate de Mark Woolhouse, profesor de epidemiologie a bolilor infecțioase la Universitatea din Edinburgh, între 3 și 4 de noi specii de virusuri sunt descoperite pe an. Majoritatea provin din animale.
„Experții spun că numărul tot mai mare de viruși este în mare parte rezultatul dezastrului ecologic și al comerțului cu animale sălbatice. Pe măsură ce habitatele lor naturale dispar, animale precum șobolanii, liliecii și insectele supraviețuiesc acolo de unde animalele mai mari dispar. Aceste animale sunt capabile să trăiască alături de ființe umane și sunt suspectate frecvent că îndeplinesc rolul de vectorii care pot transmite noi boli la oameni”, mai menționează susra amintită mai sus.