Tulpina mutant care s-a împrăștiat în Marea Britanie a fost descoperită la un cuplu care a revenit din Regatul Unit în Australia. În aceste condiții, autoritățile de la Antipozi au intrat în alertă, ținând cont de faptul că această mutație a virusului este mult mai contagioasă decât cea de bază. Tocmai din acest motiv mai multe țări europene au decis să suspende zborurile din și către Marea Britanie, pentru a evita răspândirea „mutantului”. De asemenea, Londra a intrat în izolare.

O tulpină și din SUA

„Oficialii au detectat această tulpină la un cuplu care a revenit din Marea Britanie”, a anunțat, luni, doctorul australian Kerry Chant, director sanitar din New South Wales, conform jurnaliștilor britanici de la Daily Mail.

Oficialul nu a precizat dacă cele două persoane venită din Albion au fost plasate în carantină în sistem hotelier. Tot în Australia, o altă tulpină despre care se crede că provine din Statele Unite ale Americii (SUA) a fost responsabilă de focarul detectat pe plajele din nordul orașului Sydney. Ce știu oficialii din sănătate este că o persoană infectată l-a adus din America, la data de 1 decembrie, dar rămâne un mister modul în care s-a răspândit tulpina respectivă.

Este mai contagioasă, dar nu sunt dovezi legate de gradul mai mare al mortalității

Oficialii internaționali din domeniul sănătății de la Centrul European pentru Controlul Bolilor au fost primii care au raportat că un caz de tulpină mutantă a fost identificat în Australia. Într-un document informativ al EDC se preciza că tulpina a fost identificată la un pacient, în luna noiembrie. Apoi, un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății spunea că tulpina nu s-a extins la alte persoane.

Noua tulpină este extrem de contagioasă, iar asta creează mare îngrijorare. Deocamdată nu există dovezi care să susțină faptul că ea ar fi și mai mortală decât predecesoarele ei.