Potrivit unui anunţ de participare postat vineri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), proiectul pentru realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni şi drum de legătură va fi atribuit prin licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ în privinţa preţului ofertei, perioadei de notificare a defecţiunilor acordată lucrărilor şi perioadei de garanţie a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie. 

Contractul intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice. 

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 7 decembrie 2016, ora 15:59, iar data limită de evaluare a ofertelor este 3 ianuarie 2017, ora 18:00. 

Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta este de 120 de zile de la termenul limită de primire a ofertelor, iar termenul de finalizare a lucrărilor este stabilit la 78 de luni începând de la data atribuirii contractului. 

Finanţarea proiectului este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). 

CNAIR a anunţat, pe 28 septembrie, că a transmis Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) spre validare documentaţiile de atribuire pentru procedurile de achiziţie publică în vederea realizării Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea şi relicitării Lotului 1 din Autostrada Târgu Mureş – Ungheni şi a drumului de legătură. 

"În data de 27.09.2016, CNAIR SA a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire pentru procedurile de achiziţie publică pentru proiectele "Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de legătură – relicitare" şi "Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea' (Podul peste Someş)", se arată în comunicat.