Editura Evenimentul si Capital

Un nou POST TV DE ŞTIRI va emite din 2015. Patron este Lucian Mândruţă

Lucian Mandruta
Autor: | | 4 Comentarii | 1641 Vizualizari

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să acorde două licenţe audiovizuale, prin satelit şi prin reţele de comunicaţii, televiziunii de ştiri denumite laştiri.ro, care ar urma să se lanseze la începutul anului 2015.

CNA a analizat solicitarea societăţii Media Play SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice pentru televiziunea laştiri.ro.

Asociatul unic al societăţii Media Play SRL este jurnalistul Lucian Mîndruţă, informează Mediafax. El a fost însoţit în şedinţa CNA de jurnalistul Alexandru Livadaru, producător general al proiectului laştiri.ro.

Cei doi au precizat că noua televiziune de ştiri va fi dedicată "oamenilor care vor să vadă jurnalism de calitate", dar şi acelor telespectatori care au părăsit mediul audiovizual în favoarea internetului, nefiind mulţumiţi de oferta actuală a posturilor de ştiri.

Cel mai probabil noua televiziune laştiri.ro va fi lansată la începutul anului 2015, după cum a spus Lucian Mîndruţă.

Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de joi, televiziunea laştiri.ro va difuza programe producţie proprie (90%) şi producţii audiovizuale ale altor producători (10%). Grila noii televiziuni va cuprinde programe de informare (55%), programe educative, culturale şi religioase (5%), filme - de ficţiune, de animaţie, documentare şi seriale (7%), programe de divertisment (13%) şi publicitate şi teleshopping (20%).

Televiziunea laştiri.ro va difuza zilnic două emisiuni principale de ştiri (în direct), în intervalele orare 07.00-10.00 şi 22.00 - 23.00, şi un număr de nouă grupaje de tipul "ştirile orei" (în direct), a câte 15 minute fiecare.

Finanţarea televiziunii laştiri.ro va fi asigurată prin contribuţii proprii, împrumuturi bancare, vânzări de conţinut, venituri din publicitate şi din subscripţii online.

Echipa laştiri.ro va avea la lansare 60 de ziarişti în Bucureşti şi în teritoriu şi peste 30 de persoane care vor asigura funcţionarea tehnică a televiziunii.

"Noi am pornit în povestea aceasta de la o constatare statistică", a spus Lucian Mîndruţă, precizând că în acest moment 620.000 de oameni din mediul urban au renunţat la TV şi consumă informaţiile în mediul online. "Asta înseamnă pentru noi o veste bună, pentru că am realizat că există o nişă de piaţă, care poate să ne dea şansa să ne facem meseria. În cazul meu este vorba de meseria de manager, în cazul lui Alex cea de jurnalist. Încercăm să-i readucem pe cei care au plecat înspre online de la televizor, ori pentru că nu au mai avut răbdare, ori pentru că nu s-au mai regăsit în oferta actuală. Am vrea spre capătul carierei să facem ceva pentru publicul din România, publicul de calitate, şi anume să le dăm conţinut audiovizual mai divers decât acum şi cu respectarea principiilor jurnalistice şi fără încrâncenare (...) Noi nu credem că publicul care a plecat de la televizor e complet pierdut pentru audiovizual", a spus Lucian Mîndruţă, în faţa membrilor CNA.

La rândul său, Alex Livadaru a spus că în cadrul proiectului laştiri.ro va încerca să respecte principiile jurnalismului de calitate. "Eu personal l-am practicat de mai multe ori. Sunt cel care a lansat la Pro TV emisiunea "România, te iubesc!" şi cel care a coordonat mai mulţi ani de zile principalele campanii sociale ale postului", a spus Livadaru.

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI