Un nou minim istoric al leului. Care sunt previziunile analiștilor financiari
- Lucian Ionescu
- 17 septembrie 2020, 13:57
Cursul afişat joi de Banca Naţională a României (BNR) arată o depreciere isorică a leului în favoarea monedei europene, care este de 4,8595 lei/euro.
Anteriorul maxim istoric înregistrat de euro în raport cu leul a fost anunțat în 9 septembrie, când un euro a fost cotat la de 4,8590 lei.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut joi cu 0,71%, de la nivelul de 4,0908 lei pe unitate înregistrat miercuri la 4,1198 lei pe unitate. Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar.
Lira sterlină a urcat cu 0,95%, la 5,3445 lei pe unitate, faţă de nivelul 5,2943 lei pe unitate consemnat miercuri. Francul elveţian a avansat cu 0,16%, la 4,5228 lei pe unitate, comparativ cu nivelul atins miercuri, de 4,5156 lei pe unitate.
Aurul a fost cotat la 257,1520 lei pentru un gram, în declin faţă de preţul înregistrat miercuri, de 258,2908 lei.
Analiștii estimează un curs de 4,9 lei/euro sau chiar peste 5, în lunile următoare
Tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă a leului are, din păcate, şanse de continuare, a declarat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România, menţionând că lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 lei pentru un euro.
Previziunile sumbre ale specialiștilor
„EUR/RON revine în atenţia pieţelor după o 'letargie' prelungită de vară, într-o mişcare cu caracter regional. Fluctuaţii nefavorabile au înregistrat cumulat în debutul lunii şi zlotul polonez sau forintul şi chiar şi coroana cehă, aflată în alte ocazii în poziţie relativ mai bună. Pentru leu, tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă are, din păcate, şanse de continuare.
Presiunea vine atât din factori macro de scară globală sau europeană, incluzând efectul economic al pandemiei, cât şi din poziţia fiscal-bugetară sensibilă a României. Apropierea alegerilor poate juca şi ea un rol, deşi, deocamdată, acesta nu pare a fi factorul principal.
Tensiunile merg spre o ajustare prin curs, câtă vreme dobânzile sunt la niveluri coborâte, şi lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 (lei - n. r.) pentru un euro. Suntem în proces de analiză a desfăşurărilor recente, însă, pentru moment, estimarea de 4,96 (lei - n. r.) pentru finele anului rămâne în picioare.
Reţinem însă că nivelul de nesiguranţă e înalt şi foarte multe depind de rezolvarea mai rapidă sau mai lentă a pandemiei", a declarat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România.