Un nou caz cutremură România. Taximetrist din Botoșani, înjunghiat de client

Un nou caz cutremură România. Taximetrist din Botoșani, înjunghiat de clientSursa foto Arhiva EVZ

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a înjunghiat un taximetrist.

Bărbatul de 35 de ani a fost reţinut la scurt timp după ce a comis teribila faptă.

"Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Botoşani, aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoşani, a observat pe strada Petru Rareş un autoturism tip taxi care staţiona pe partea dreapta a părţii carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat. Poliţiştii au procedat la interceptarea şi legitimarea acestuia, fiind stabilită identitatea acestuia, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoşani. În timp ce legitimau persoana sus menţionată, poliţiştii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat, care se afla în autoturism. Întrucât victima prezenta tăieturi în zona cervicală şi sângera, unul dintre poliţişti i-a acordat acestuia primului ajutor până la sosirea echipajului medical, reuşind să oprească sângerarea, iar celălalt a imobilizat persoana suspectă", purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.

Victima a fost preluată de SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, iar agresorul, dus la audieri, riscă ani grei de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News