După ce a stat peste 12 ani într-o celulă pe culoarul condamnaţilor la moarte într-un penitenciar din Texas, un bărbat de culoarea a devenit marţi al 154-lea condamnat găsit nevinovat în ultimele patru decenii în SUA.
“Am intrat aici nevinovat şi ies nevinovat, sunt sigur că există încă mulţi alţii ca mine”, a declarat Alfred Dewayne Brown, eliberat luni dintr-o închisoare din Houston.
Procuroarea comitatului Harris Devon Anderson a anunţat că a abandonat toate acuzaţiile împotriva lui şi renunţă la un nou proces ordonat anul trecut de un tribunal texan, după dezvăluirea că acuzarea ascunsese apărării că alibiul lui Brown îl disculpa de crimă, scrie Agerpres.
Acest bărbat de 33 de ani fusese condamnat la moarte în 2005 pentru uciderea a două persoane, între care un poliţist, în cursul atacului asupra unei mici sucursale bancare în aprilie 2003. El şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia, dar fusese singur în apartamentul prietenei sale în momentul faptelor.
Or, un telefon pe care îl dăduse imediat după ce a auzit vorbindu-se despre schimbul de focuri la televizor proba că nu putea fi în acelaşi timp şi la locul crimei. Dar acuzarea nu a făcut cunoscută convorbirea telefonică avocaţilor săi, disimulând astfel dovada care îl disculpa.
Între altele, aparent sub ameninţarea unui membru al poliţiei din Houston ca fiind una dintre victime, prietena lui Brown a depus mărturie împotriva lui, revenind ulterior asupra declaraţiei sale.
“Acest caz este un nou exemplu tulburător despre comportamente tipice ale poliţiei şi acuzării care se repetă prea des în cazurile de pedepse cu moartea”, a declarat Robert Dunham, director al Centrului de Informare asupra Pedepsei Capitale (DPIC).
'”În 11 cazuri din 12, condamnaţi la moarte au fost reabilitaţi din 2013 după grave erori ale responsabililor guvernului sau ale martorilor”, a adăugat el într-un comunicat. Acesta este al 154-lea deţinut de pe culoarul morţii reabilitat din 1973 până în prezent, potrivit DPIC, care nu include pe această listă decât persoanele achitate definitiv, graţiate şi împotriva cărora toate acuzaţiile au fost abandonate. În acest an au existat patru astfel de cazuri.
Texas este statul american care deţine recordul în materie de condamnări la moarte şi execuţii, iar cazul lui Brown este al 13-lea de condamnat fără vină reabilitat pe plan local.
În faţa presei locale, Brown şi-a comparat viaţa pe culoarul morţii cu o existenţă într-o “cuşcă de câine”, fără să-şi poată măcar vedea fetiţa care va împlini curând 15 ani şi care avea doar doi ani când tatăl ei a fost încarcerat.