Un medic din Braşov a fost prins în flagrant în timp ce lua mită în schimbul unei efectuării unei OPERAŢII. Procurorii l-au REŢINUT pentru 24 de ore

Un medic din Braşov a fost prins în flagrant în timp ce lua mită în schimbul unei efectuării unei OPERAŢII. Procurorii l-au REŢINUT pentru 24 de ore

Un medic ortoped a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant primind 900 de lei de la un investigator sub acoperire în schimbul unei intervenţii chirurgicale. Alături de el, a mai fost prins în flagrant luând mită 200 de lei şi un medic anestezist.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a anunţat, într-un comunicat, că luni s-a organizat prinderea în flagrant a dr. Marius Nica, medic ortoped în cadrul Secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, imediat după ce acesta a primit suma de 900 de lei de la un investigator autorizat de procuror, informează Mediafax.

Acesta nu e primul caz în care medicul ortoped pretinde anumite sume de bani în schimbul efectuării unei intervenţii chirurgicale. În datele de 16 şi 20 iulie, medicul de la Sppitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a pretins de la un alt investigator autorizat suma de 1.000 de lei. Din sumele de bani pretinse fiecărui investigator, medicul spunea că 150-200 lei vor reveni medicilor anestezişti. 

"Urmare promisiunilor făcute, la data de 10 august 2015, suspecta Stoica Mariana, medic anestezist în cadrul aceluiaşi spital, a primit de la unul dintre investigatorii autorizaţi suma de 200 lei, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a practica intervenţia chirurgicală stabilită pentru dimineaţa acestei zile", se mai precizează în comunicatul procurorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul Marius Nica este cercetat pentru două infracţiuni de luare de mită şi respectiv trafic de influenţă, iar Mariana Stoica pentru o infracţiune de luare de mită. Marius Nica a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă.