Yelena Nepomnyashchaya, 47 de ani, a căzut de la o fereastră de la etajul 5 al spitalului Regional pentru Veterani de Război Krasnoiarsk după o discuţie cu șeful departamentului regional al sănătății.

Nepomnyashchaya s-ar fi opus transformării a încă unei clădiri a spitalului într-o unitate pentru 80 de pacienți cu Covid-19 din cauza penuriei de echipamente de protecție și a lipsei de instruire în rândul personalului medical.

”Poate, în aceste circumstanțe, femeia a comis un act disperat”, a declarat o sursă potrivit TVK.

Regiunea Krasnoyarsk aflată la peste 4.000 de kilometri est de Moscova se numără printre cele 20 de teritorii cele mai afectate din Rusia, cu 527 de cazuri de coronavirus și cinci decese înregistrate începând de luni.

O sursă care a dorit să rămână în anonimat a declarat pentru ziarul Novaya Gazeta că o anchetă este încă în curs, dar constatările preliminare nu au arătat semne că ar putea fi o infracţiune.

Incidentul cu Nepomnyashchaya a avut loc după o serie de morți misterioase, căzând tot de pe la ferestre şi printre aceştia au fost şi jurnaliștii ruși.

Adjunctul șefului guvernului regiunii Krasnoyarsk, Aleksey Podkorytov, a susținut că motivul căderii ei ar fi putut avea alte explicații decât cele raportate de presa locală.

„Multe lucruri s-ar fi putut întâmpla”, a speculat el. „S-ar putea să fie pentru că este primăvară, stresul general, ceva din familia ei. Este greu de spus ce s-a întâmplat cu ea. Şi continuă. „Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, doar o convorbire de rutină pe baza rapoartelor medicilor.

„Dacă ar fi să eșuăm după fiecare convorbire de rutină, acest lucru nu ar duce la nimic bun”. El a adăugat: „La momentul respectiv (al accidentului) nu existau pacienți cu coronavirus, cu toate acestea, spitalul era în alertă ridicată, cu toate echipamentele necesare”, potrivit celor relatate  themoscowtimes.