Un lanț de restaurante celebru renunță la sloganul dubios. Ce a nemulțumit clienții?
- Andreea Vlad
- 24 august 2020, 23:00
La vremuri noi obiceiuri noi, astfel că celebrul lanț de restaurante KFC va renunța oficial la sloganul său cel mai popular, “Bun să te lingi pe degete!”, care sună dubios ce-i drept, în contextul pandemiei.
KFC renunţă momentan la reclamele care au făcut celebru sloganul 'Finger Lickin' Good', pe fondul îngrijorărilor legate de Covid 19, după ce compania a primit numeroase plângeri în acest sens. Sloganul a făcut istorie și a prins nesperat de bine la publicul din întreaga lume. Creat acum 64 de ani, sloganul este pentru mulți clienți sinonim cu brandul american și reprezintă un studiu de manual pentru specialiștii din industria publicității, care îl recomandă ca fiind unul dintre cele mai eficiente în termeni de recunoaștere din partea publicului.
Reprezentanții lanțului de restaurante din Statele Unite au declarat, luni, că sloganul "It's Finger Lickin' Good" va fi suspendat atât cât va fi necesar, în condițiile în care pandemia a dat peste cap multe vieți și multe afaceri pe tot globul pământesc.
“Ne aflăm într-o situație unică – să avem un slogan legendar care pur și simplu nu se mai potrivește cu actuala situație. Însă deși îl punem pe pauză, vă asigur că mâncarea noastră va rămâne la fel de savuroasă, așa cum o știți”, a informat diplomatic Catherine Tan-Gillespie, director global de marketing pentru KFC, într-o declarație oficială. Ea a mai dat asigurări fanilor că la un moment dat sloganul va reveni, “când va fi momentul potrivit”, informează USAToday.com.
Organizaţiile de sănătate publică din Statele Unite au semnalat, la începutul pandemiei, că este total contraproductiv, a se citi igienic, ca KFC să continue campania sa “Bun să te lingi pe degete!” în contextul răspândirii coronavirusului la nivel global. Specialiştii recomandă insistent spălarea cât mai des a mâinilor, iar reclama contrazice, probabil involuntar, aceste norme de igienă, împotriva răspândirii virusului.