Un gălățean a ajuns pe masa de operație după ce a mâncat 2 kilograme de cireșe cu sâmburi
- Teodora Vitan
- 1 iulie 2025, 08:52
Cireșe. Sursa foto: Pixabay
Din cauza consumului de cireșe, un barbat din Galați a ajuns de urgență la spital, acuzând dureri abdominale puternice, greață și vărsături.
Complicații severe după consumul excesiv de cireșe
Deși inițial părea sănătos, investigațiile medicale au dezvăluit o problemă gravă: intestinul era blocat și umflat într-o zonă specifică, ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală rapidă.
Medicul chirurg Constantin Truș, de la Spitalul Județean de Urgență din Galați, a fost cel care a efectuat operația de urgență. Potrivit declarațiilor sale, pacientul recunoscuse că, în zilele precedente, consumase nu mai puțin de două kilograme de cireșe… cu tot cu sâmburi.
Aproape un kilogram de sâmburi extrași din intestin
După o serie de analize și o ecografie abdominală, medicul a constatat o blocare serioasă a intestinului, cu o umflătură de dimensiunea unei mingi de oină.
Deși pacientul nu raportase inițial nimic ieșit din comun în alimentație, chirurgul l-a întrebat din nou ce a mâncat în ultimele zile. În urma acestei discuții, s-a confirmat că bărbatul consumase o cantitate impresionantă de cireșe, fără să îndepărteze sâmburii.
Operația a fost inițiată imediat, iar în momentul inciziei, medicii au început să extragă o cantitate mare de obiecte dure din intestin– care s-au dovedit a fi sâmburi de cireșe.
Până la finalul intervenției, în tăvița chirurgicală s-au adunat aproximativ 900 de grame de sâmburi, o cantitate considerată record de către echipa medicală.

Sursa foto: Freepik.com
Avertisment din partea medicilor
Intervenția a fost un succes, iar pacientul a fost salvat, dar cazul a ridicat semne de întrebare serioase în rândul personalului medical. Medicul Truș a subliniat că ocluziile intestinale provocate de astfel de obiceiuri alimentare pot avea urmări grave, uneori chiar fatale.
Asistenta prezentă la operație a glumit că „unii oameni nu par să fi fost învățați cum se mănâncă cireșele”, dar problema este una serioasă.
Specialiștii atrag atenția că sistemul digestiv nu poate procesa obiecte dure precum sâmburii de fructe, iar consumul excesiv, fără precauții, poate duce la complicații medicale severe care necesită intervenție chirurgicală, potrivit csid.