Un front de aer rece va cuprinde România. Ministerul Mediului a transmis o avertizare de vreme severă

Un front de aer rece va cuprinde România. Ministerul Mediului a transmis o avertizare de vreme severăNinsoare Sursa: Arhiva EVZ

În zilele care vor urma, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar pentru asta Ministerul Mediului a transmis o avertizare meteorologică, care se referă și la creșterea unor cotelor unor râuri.

Ministrul Mediului Tanczos Barna a dispus convocarea unei ședinței la care să partice specialiștii de la Administraţia Naţională Apele Române, pentru a analiza situaţia precipitaţiilor care vor urma în zilele următoare, importante cantitativ, dar și creşteri semnificative ale cotelor râurilor în unele zone ale României.

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Mediului au transmis o avertizare pentru perioada 6 - 12 ianuarie 2021, prin care avertizează populația că sisteme noroase active vor traversa România de la un capăt la celălalt, iar treptat ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, după ce din nordul continentului va pătrunde un front de aer rece.

„În perioada 6 – 12 ianuarie, circulaţia aerului la nivelul României se va menţine destul de activă, astfel că, sisteme noroase succesive, generatoare de precipitaţii, vor traversa ţara de la vest-sud-vest către est-sud-est, concomitent cu pătrunderea unei mase de aer mai rece, ceea ce va determina treptat transformarea ploilor in lapoviţă şi ninsoare, inclusiv la altitudini mai joase. În mod concret, se estimează un nou episod cu precipitaţii din după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie şi până în prima parte a zilei de joi, 7 ianuarie, începând din vestul ţării”, au transmis cei de la Ministerul Mediului.

Pentru următorul interval de prognoză, cuprins în perioada 13 – 16 ianuarie, se prevede că circulaţia aerului la nivelul României va favoriza pătrunderea unor sisteme noroase succesive dinspre Europa Centrala – Central-Nordică, astfel că acestea nu vor mai fi atât de importante cantitativ ca în episoadele precedente şi se vor semnala, în special, în zonele de munte şi în partea de nord-vest, nord, centrul şi vest a României.

Unde va exista pericol de inundație

În urma acestor zile de ianuarie cu precipitații medii, cuprinse între 15 și 25 de litri de apă, cei de la Ministerul Mediului susțin că vor exista zone unde cotele de pericol pentru inundație vor fi depășite.

Mai mult, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, moderate cantitativ, sudul Banatului, Dealurile de Vest și în sud-vestul Transilvaniei. La munte vor predomina ninsorile, mai abundente în zona Carpaților Meridionali și în zona mai înaltă a Munților Apuseni, unde și vântul va avea intensificări (55 – 70 km/h), mai ales pe creste, viscolind și troienind ninsoarea

„Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior ȋn amonte, nivelurile se pot situa cu 15-30 cm peste COTA DE PERICOL pe râul Jiu la staţia hidrometrică Răcari, județul Dolj. În data de 06.01.2021, în funcție de evoluția situației hidrometeorologice și a prognozelor meteorologice, se va actualiza mesajul de Avertizare Hidrologică la nivel național. În intervalul 06-08 ianuarie, pe baza informațiilor actuale, ca urmare a precipitațiilor prognozate, căderii apei din stratul de zăpadă și propagării, este posibil sa se mai înregistreze creșteri importante de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare, pe unele râuri din zonele de deal și munte din sudul și vestul țării”, se arată în comunicarea oficială transmisă.