Un consilier local a fost împușcat. Poliția nu a reușit să-l găsească încă pe atentator
- Emma Cristescu
- 21 martie 2023, 10:55
Un consilier local a fost împușcat grav în propria casă. Mai mulţi politicieni au declarat că sunt șocați de această veste, mai ales după ce au aflat că atacatorul nu a fost găsit.
Un atacator necunoscut a tras mai multe gloanţe într-un consilier local din comuna Hattenhoffen din sud-vestul Germaniei. Autoritățile au declarat că acesta este grav rănit și că medicii încearcă să-l salveze. Politicianul în vârstă de 65 de ani a fost rănit grav şi a fost operat. El era un reprezentant al Partidului Liber Democrat (FDP).
Mai mulţi politicieni locali au declarat că sunt șocați și că nu se așteptau la ca acesta să pățească așa ceva. „Sunt oripilat de veştile teribile”, a spus Hans-Ulrich Ruelke, parlamentar FDP în landul Baden-Wuerttemberg.
Atacatorul nu a fost găsit. Poliţia a format o comisie specială şi anchetează inclusiv o posibilă legătură cu alte incidente cu focuri de armă produse în ultimele săptămâni în landul german Baden-Wuerttemberg, potrivit Agerpress.
Doi polițiști, împușcați mortal în Germania
De curând, și doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal în timpul unui control în trafic, luni în vestul Germaniei. Aceștia, o tânără în vârstă de 24 de ani care încă studia la academia de poliţie şi colegul său în vârstă de 29 de ani, de la departamentul de poliţie din Kusel, situat în apropierea oraşului Kaiserslautern (landul Renania-Palatinat), se aflau într-o patrulare de rutină.
„Indiferent de motivaţia din spatele crimei, acest act face să te gândeşti la o execuţie şi arată că ofiţerii de poliţie îşi riscă viaţa zi de zi pentru siguranţa noastră. Vom face tot ce putem pentru a prinde autorii”, a spus ministrul de interne german Nancy Faeser.
Și șeful executivului landului Renania-Palatinat, Malu Dreyer, şi ministrul de Interne al acestui land, Roger Lewentz, au declarat că sunt șocați.„Gândurile noastre se îndreaptă spre rudele victimelor. Această crimă este terifiantă. Suntem trişti că doi tineri şi-au pierdut viaţa la datorie”, au afirmat cele două oficialităţi într-o declaraţie comună.
În urma acestei tragedii, drapelele au fost coborâte în bernă în landul Renania-Palatinat.