Cazul de CORUPŢIE care a ŞOCAT America. Un consilier a primit 12 ani de puşcărie
- Alexandra Ciliac
- 17 aprilie 2014, 09:25
Un consilier municipal dintr-o localitate modestă de lângă Los Angeles a fost condamnat miercuri la 12 ani de închisoare, au informat surse din cadrul sistemului judiciar american. Robert Rizzo, fost manager al oraşului Bell, care şi-a acordat un salariu anual de aproape 800.000 de dolari, va trebui, de asemenea, să restituie 8,8 milioane de dolari primăriei sale.
Ancheta a stabilit că, între 1993 şi 2010, consiliul municipal i-a acordat 16 majorări salariale lui Rizzo, în anul 2005 el primind o mărire de 47%. Cu începere din 2003, consilierii municipali au votat pentru ei majorări salariale de 16% anual.
În plus, 1,2 milioane de dolari au fost deturnaţi pentru plata unor reuniuni fictive.
'Am înşelat încrederea publicului', a recunoscut vinovatul - judecat pentru 69 de capete de acuzare - înainte de citirea sentinţei. 'Îmi pare foarte rău şi îmi cer scuze', a adăugat el.
Pe de altă parte, Rizzo a mai fost condamnat luni la 33 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală. Judecătoarea Kennedy i-a acordat permisiunea să efectueze cele două pedepse în acelaşi timp.
Mai mulţi funcţionari municipali ai oraşului Bell au fost implicaţi în acest vast scandal de corupţie care a şocat Statele Unite prin amploarea lui.
Bell, situat la 10 kilometri sud de Los Angeles, este o suburbie modestă cu 36.000 de locuitori, dintre care 93% latino-americani, potrivit ultimului recensământ. Venitul mediu pe locuitor este jumătate din venitul mediu în Statele Unite.
Printre complicii lui Rizzo s-a aflat asistenta sa, Angela Spaccia, care a încasat aproape 336.000 de dolari anual. Ea a fost condamnată săptămâna trecută la 11 ani şi opt luni de închisoare şi va trebui să restituie oraşului opt milioane de dolari. Cinci dintre acuzaţi se află în aşteptarea sentinţei.