Un cerb zburător s-a prăbuşit în Japonia

Un cerb zburător s-a prăbuşit în Japonia

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit după ce a fost strivit de un cerb zburător uriaş de 700 de kilograme în timpul unui festival în Japonia.

Alţi trei spectatori, între care un băieţel de 7 ani, au fost răniţi, mai puţin grav, de prăbuşirea acestui “zmeu” uriaş care s-a produs duminică la Higashiomi (centrul ţării), în cadrul festivalului anual al “marilor cerbi zburători”, relatează Agerpres.

Armătura impozantă din bambus, măsurând 13 metri pe 12 metri şi cântărind 700 de kilograme, s-a prăbuşit brusc de la o înălţime de 200 de metri peste mulţime, a povestit un reprezentant al municipalităţii. Poliţia a deschis o anchetă pentru eventuale greşeli profesionale, potrivit presei locale.

Festivalurile cerbilor-zburători uriaşi sunt un divertisment obişnuit în Japonia şi se soldează uneori cu accidente.

În 2004, opt persoane au fost rănite în urma prăbuşirii unui astfel de mecanism la Kanagawa, în apropiere de Tokyo.

 

Ne puteți urmări și pe Google News