Un bărbat cu tulburări psihice, împușcat de poliție după ce a agresat trecători
- Sanda Frunze
- 2 iunie 2025, 12:06
Sursa foto: Arhivă/EVZRepublica Moldova. Focuri de armă într-o localitate din raionul Anenii Noi. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost împușcat de un polițist. Incidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 7 și 20 de minute.
Potrivit PulsMedia.md, un echipaj de poliție a fost solicitat să intervină, după ce trecătorii ar fi fost atacați de către un individ agresiv înarmat cu un ciob de sticlă.
La fața locului oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani. Acesta se află la evidența medicului psihiatru. Polițiștii l-au somat și i-au solicitat să înceteze acțiunile huliganice, însă individul agresiv s-a năpustit asupra unuia dintre oamenii legii cu ciobul de sticlă și l-a rănit la mână, după care a început să-l bată cu picioarele.

Sursa foto: politia.md
Polițistul, atacat și forțat să folosească arma din dotare
Omul legii pentru a calma spiritele a utilizat arma din dotare efectuând o împușcătură în plan vertical. Cu toate acestea agresorul nu s-a conformat și a continuat să-l atace pe polițist lovindu-l peste diferite părți ale corpului.
Pentru a se autoapara, dar și pentru a curma acțiunile agresorului, polițistul a mai efectuat două focuri de armă, una în plan vertical, iar alta în direcția atacatorului pe care l-a rănit la picior.
Agresorul, imobilizat și transportat la spital
Individul agresiv ar fi încercat să dea bir cu fugiții, însă a fost imobilizat și încătușat. Atât polițistul cât și agresorul au fost transportați la Spitalul Raional Anenii Noi pentru a li se acorda ajutorul medical necesar, iar în prezent viața acestora se află în afara oricărui pericol.
În acest caz a fost inițiată o anchetă pentru a se stabili toate circumstanțele.

