Un avion cu pasageri la bord a luat foc după aterizare bruscă. Video

Un avion cu pasageri la bord a luat foc după aterizare bruscă. VideoZborul Air Canada. Sursa foto: x.com

Un avion sosit din St. John’s a întâmpinat dificultăți la aterizare, derapând pe pistă, iar o parte din aeronavă a fost cuprinsă de flăcări, conform informațiilor furnizate de publicația canadiană CBC.

Un avion de pasageri la bord a luat foc după aterizare bruscă

Este vorba despre un avion al companiei Air Canada, care avea la bord 73 de pasageri. Acesta reprezintă al doilea incident aviatic al zilei, după ce un alt avion s-a prăbușit în Coreea de Sud, unde o aeronavă cu 181 de pasageri a căzut chiar pe pista de aterizare.

În cazul zborului Air Canada, aeronava care era programată să aterizeze în siguranță pe un aeroport din Canada a avut o aterizare dificilă, fiind zguduită puternic, iar roțile au prins foc la contactul cu pista.

Mărturiile unei pasagere despre incident

Nikki Valentine, una dintre pasagere, a declarat pentru CBC News că una dintre roțile avionului nu s-a deschis corect în timpul aterizării.

„Avionul a început să se încline la un unghi de aproximativ 20 de grade spre stânga, iar în acel moment am auzit un zgomot destul de puternic – care părea aproape a fi un sunet de prăbușire – în timp ce aripa avionului a început să derapeze de-a lungul pistei, împreună cu ceea ce presupun că a fost motorul”, a spus martora.

Este vorba despre un avion cu echipaj și 80 de pasageri

O declarație emisă de aeroport a menționat că incidentul a implicat un avion Air Canada 2259, operat de PAL Airlines, și s-a petrecut în jurul orei locale 21:30. În comunicat nu se specifică numărul persoanelor aflate la bord.

Pasagerii au fost evacuați și ulterior transportați într-un hangar pentru a beneficia de îngrijiri medicale. Valentine estimează că avionul avea o capacitate de aproximativ 80 de pasageri.

Peter Fitzpatrick, purtătorul de cuvânt al Air Canada, a declarat că avionul a întâmpinat o „problemă suspectă la trenul de aterizare” sâmbătă seara. Din acest motiv, aeronava nu a reușit să ajungă la terminal, iar echipajul, împreună cu pasagerii, a fost transportat cu autobuzul, scrie cbc.ca.

Ne puteți urmări și pe Google News