Festivism și umilințe la PNL, în prezența neamurilor din Europa

Festivism și umilințe la PNL, în prezența neamurilor din Europa

Toată săptămâna premergătoare Summitului popularilor europeni, care a avut loc sâmbătă în București, la Romexpo, liberalii n-au pus geană pe geană. Mai ales cei implicați în organizarea primului eveniment al PPE în debutul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare s-au dat peste cap să fi e totul fără cusur, pentru a fi pe placul șefi lor din familia europeană. La grafi ca folosită pe ecaranele gigant din sală s-a lucrat timp de o lună. La un asemenea eveniment grandios, la care venea și șeful de facto al PNL, președintele Klaus Iohannis, era nevoie și de o mare de oameni pentru o baie de mulțime adecvată.

În curtea Romexpo au început să parcheze autocarele cu oamenii din teritoriu. În funcție de distanța până la București, liberalii erau cu ochii cârpiți de somn sau odihniți. Doamnele au mai făcut un mic retuș la conturul de la ochi și s-au rujat, și-au pus pantofii cu toc și au purces către coada imensă de unde își ridicau legitimația de acces.

Dragostea trece prin stomac și în politică

Pragmatici, comercianții care au tarabe în zonă, au pus grătarele la sfârâit și au făcut un miros îmbietor de mâncare care i-a făcut pe mulți să abandoneze coada la intrare și să se pună la alta, la mici. „Dacă stăm aici ne umplem de miros de fum, hai mai bine să ne luăm o chiflă de undeva”, a decis o doamnă care părea șefa unei delegații din Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alții care descindeau din mașini de lux, mai aruncau o privire către lustrul pantofilor, alungau o scamă imaginară de pe costum și treceau zâmbitori de parcă tocmai terminaseră un curs motivațional. Azi, atât ei, dar și cei din autocare, erau baza partidului. De determinarea lor de a aplauda și a crede în lozincile liderilor, ținea tot succesul evenimentului.

Obișnuitele ședințe foto

Odată intrați în imensa sală, participanții au avut nevoie de un timp de acomodare cu atmosfera. Totul era învăluit într-o lumină albastră care nu îi ajuta deloc nici să-și găsească locurile, nici să se recunoască între ei. În fața scenei era buluc de oameni. Vasile Blaga, fruntaș pe lista pentru europarlamentare, pornise o sesiune foto. A fost în centrul atenției până a apărut Raluca Turcan. Fosta pedelistă nu a ratat niciun participant care voia să aibă o amintire de neuitat cu deputata.

De pe ecranele gigant curgeau imagini și filme în care Ludovic Orban apărea alături de lideri ai popularilor europeni. Cei care urmau să participe la eveniment. Au ajuns primarii marilor orașe. Cei din Alianța Vestului, Emil Boc, Vasile Bolojan, Gheorghe Falcă și Nicolae Robu, au avut cel mai mare succes la public.

Într-un final, după multe anunțuri, toată lumea s-a așezat și pe scenă a urcat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. În dulcele grai ardelenesc, acesta a anunțat prezența în sală a liderilor „legionari”, după care s-a corectat și a spus „regionali”.

Venise și „number one” al listei, dar „number one” al partidului urma să ajungă doar în partea a doua.

Extaz și zâmbete în coțul gurii

Cine cunoaște adevărata atmosferă din PNL, grupările și aripile formate nu s-a lăsat înșelat de extazul general. Ici-colo se ițea un zâmbet din colțul gurii și o clipire complice din ochi. Între ei. Însă, pentru că nu se putea umbri bucuria unei astfel de zile, când descind la București neamurile din Europa, s-a pus batista pe țambal.

Senatoarea Alina Gorghiu, o promotoare ferventă a egalității de gen în partide, a comentat, pentru Evenimentul zilei, accidentul din PNL care a făcut ca doar o femeie să fie între primii zece din listă. „Dacă ar fi fost după mine era listă integral de femei, nici așa nu e bine. Evident că femeia aduce un plus valoare pe listă, nu neapărat la europarlamentare, dar știu rigorile și înțeleg prin ce au trecut Ludovic Orban și colegii în încercarea de aranjare a acestei liste. Adina Vălean e o femeie foarte bine pregătită și un parlamentar european care a avut câteva întâmplări reușite în Parlament, motiv pentru care chiar și cu o singură femeie pe listă, am convingerea că vom câștiga aceste alegeri”, a spus Gorghiu.

Unul dintre cei mai oprimați liberali, Cristian Bușoi, care nu a votat lista în structurile de conducere a partidului, a mimat și el entuziasmul. „Am votat abținere, motivele nu le-am mai explicat nici public și nici în BPN pentru că e un moment în care trebui să strângem rândurile, dincolo de anumite chestiuni care puteau fi îmbunătățite și procesul de pregătire și chiar în aranjarea finală a listei. Este o decizie a partidului și trebuie să mergem mai departe pentru a obține cel mai bun scor”, a spus Bușoi pentru EVZ. El a fost plasat pe locul 9, care nu este sigur că va fi eligibil.

Discursurile au golit sala

Nici liderii români, nici cei europeni nu au ținut seama de principiul unui discurs reușit: cel mai important este începutul și finalul, iar distanța dintre ele trebuie să fie foarte scurtă. Ludovic Orban, gâtuit de emoții, candidatul PPE pentru șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, Antonio LópezIstúriz White, liderul grupului PPE în Comitetul Regiunilor, Michael Schneider, directorul campaniei PPE pentru alegerile din 2019-toți au vorbit mult și cu patos. Sala s-a înjumătățit, participanții au ieșit la o țigară.

Pogorârea pe pământ

Anunțul că sosește președintele Klaus Iohannis i-a adus pe toți în sală. Mulțimea fremăta. Au deschis un culoar spre scenă și a început lupta corp la corp între liberalii care voiau să-l atingă și sepepiștii care voiau să-l ferească. Când a pus piciorul în prag, extazul a atins punctul culminant. Întindeau mâinile ca spre un vindecător, filmau și-i strigau declarații de dragoste. Cu gura până la urechi, Iohannis a împărțit strângeri de mână cu generozitate.

 

Momentul stânjenitor

În momentul în care candidații PNL la europarlamentare au urcat pe scena de la Romexpo, aceștia s-au împărțit în două: cei de pe locurile eligibile și restul, unde erau mai multe femei. Candidații care nu au nicio șansă au stat stingheri pe scenă. Niciunul dintre cei care vor merge în PE nu au dat mâna cu ei. Au mimat și ei bucuria, dar la coborârea de pe scenă, pe fețele lor se citea totul. Răsfățatul zilei a fost Rareș Bogdan. În momentul în care Iohannis a dat ochii cu el, l-a întrebat: „Domnu’ number one, ce faceți?” A urmat un alt moment foto, după care liberalii de bază s-au îndreptat către autocare. Doamnele și-au dat jos pantofii cu toc și au respirat ușurate.