UMF „Carol Davila” din București, primul loc la cercetare din țară
- Raluca Dan
- 15 aprilie 2026, 10:18
UMF „Carol Davila”. Sursa foto: Facebook/Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București ocupă primul loc între instituțiile de învățământ superior și de cercetare din România, potrivit clasamentului SCImago Institutions Rankings 2026, citat de instituție într-un comunicat de presă.
UMF „Carol Davila”, pe primul loc în România
Potrivit unui comunicat emis marți de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ediția 2026 a clasamentului SCImago Institutions Rankings (SIR) plasează instituția pe prima poziție între toate cele 52 de universități și organizații de cercetare din România.
Rezultatul marchează o evoluție față de anul precedent, când, în ediția 2025 a aceluiași clasament, UMFCD ocupa locul 1 între universitățile din România și locul 2 în clasamentul general, după Academia Română.
Rectorul UMF „Carol Davila”: „Acest rezultat reflectă efortul colectiv al întregii comunităţi universitare”
Rectorul UMF „Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a declarat că rezultatul facultății confirmă direcția strategică urmată în ultimii ani, „bazată pe excelenţă academică, cercetare relevantă şi deschidere internaţională”.

Viore Jinga. Sursa foto: Facebook
„Faptul că ocupăm astăzi prima poziţie între toate cele 52 de universităţi şi organizaţii de cercetare din România înseamnă nu doar o realizare de prestigiu, ci şi o responsabilitate majoră. Acest rezultat reflectă efortul colectiv al întregii comunităţi universitare, cadre didactice, cercetători, studenţi şi personal administrativ, şi în acelaşi timp confirmă că investiţiile în cercetare, infrastructură şi parteneriate strategice dau rezultate concrete şi sustenabile pe termen mediu şi lung”, a afirmat acesta.
Rezultatele obținute pe specialități în domeniul Medicină
În clasamentul pe specialități din domeniul Medicină, UMFCD a obținut următoarele rezultate:
- locul 1 în 14 specialități: Anatomie; Cardiologie și medicină cardiovasculară; Chirurgie; Terapie critică și terapie intensivă; Dermatologie; Epidemiologie; Gastroenterologie; Obstetrică-Ginecologie; Oftalmologie; Otorinolaringologie; Patologie și medicină legală; Medicină pulmonară și respiratorie; Radiologie, medicină nucleară și imagistică; Reumatologie;
- locul 2 în două specialități: Anestezie Terapie Intensivă și medicina durerii; Sănătate publică;
- locul 3 în patru specialități: Boli infecțioase; Oncologie; Pediatrie, neonatologie și sănătatea copilului; Psihiatrie și sănătate mintală;
Clasamentul SCImago Institutions Rankings (SIR) reprezintă un top internațional al universităților și instituțiilor de cercetare, realizat anual, care evaluează performanța acestora în cercetare, inovare și impact societal.