Uluitor! Cuțitarul din Timișoara este juristul Spitalului de Psihiatrie din Jebel!
- Laurențiu Teodorescu
- 22 octombrie 2019, 15:52
Noi detalii vin să completeze tabloul incidentului petrecut la un cinematograf din Timișoara.
Individul în vârstă de 36 de ani care a atacat cu cuțitul alți doi bărbați este jurist de meserie și angajat la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel, județul Timiș, notează Opinia Timișoarei!
Atacatorul se numește Alexandru Olariu și susține că el doar s-a apărat de cei doi indivizi, pe care a reușit să-i deposedeze de cuțit în timpul luptelor. Scandalul a izbucnit în timp ce rula filmul „Pisica Verde”, iar una dintre persoanele atacate este chiar actorul principal din peliculă, Raul Andrici!
„Am fost în legitimă apărare, ei m-au atacat, ei au avut cuțitul. Nu este adevărat nimic. În viața mea nu am făcut nicio faptă penală. Nu îi cunoșteam. Nu era al meu cuțitul, i-am deposedat, am reușit printr-o minune să-i deposedez”, a spus răspuns atacatorul la întrebările puse de jurnaliști, în timp ce oamenii legii îl conduceau spre arest.