Ultimul sondaj la prezidențiale. Se anunță surprize uriașe

Ultimul sondaj la prezidențiale. Se anunță surprize uriașe

Sociologul Marius Pieleanu a prezentat, pe tabla din studioul România TV, procentele la intenția de vor pe care le-ar avea candidații la președinție.

Potrivit lui Pieleanu pe primul loc conduce cu 40% actualul președinte, susținut de PNL, Klaus Iohannis, urmat la distanță mare de liderul PSD, Viorica Dăncilă, cu 20%.

Podiumul este completat de Dan Barna de la USR, în scădere evidenta, care are 12%. Locul patru este ocupat de Mircea Diaconu, independentul susținut de ALDE și Pro România, cu 8-9%.

Surpriza absolută este, potrivit spuselor lui Pieleanu, independentul Alexandru Cumpănașu, celebru doar ca unchi al Alexandrei din Cazul Caracal, creditat cu 2-3 la sută.

Ce nu a precizat Marius Pieleanu este marja de eroare, căci s-ar putea să fie mai mare decât procentul lui Cumpănașu.

„Este clar, Iohannis și Dăncilă vor fi în turul doi, mai ales după ce se întîmplă acum cu Barna. Viorica Dăncilă este pe o tendința de crestere. Cred că va avea scorul partidului, undeva pe la 24%. Se pune în discuție cum se va distribui electoratul lui Dan Barna în turul doi. Nu știm cum se va manifesta diaspora”, a declarat Pieleanu.

El a mai afirmat că are informații că mulți dintre votanții USR sunt proveniți din rândul celor care au mers în alegeri cu partidul lui Dan Diaconescu, PPDD. Nu sunt doar corporatiștii. În final Pieleanu a conchis că dacă anumite instituții nu ar fi „lucrat” la divizarea stângii, sigur aceștia ar fi fost câștigătorii prezidențialelor.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News