ULTIMELE CUVINTE. Ce i-a spus unul dintre cei opt militari morţi în tragedia aviatică din Sibiu iubitei lui înainte să se urce în elicopterul morții

ULTIMELE CUVINTE. Ce i-a spus unul dintre cei opt militari morţi în tragedia aviatică din Sibiu iubitei lui înainte să se urce în elicopterul morții

Duminică seară, sicriul lui Dorin Filip, unul dintre cei opt militari morți în tragedia aviatică din judeţul Sibiu a ajuns în orașul natal. În vârstă de 30 de ani, maistrul militar Dorin Filip își iubea meserie şi urma să se căsătorească.

Vineri dimineaţă, înainte să se urce la bordul elicopterului IAR-330 PUMA, a vorbit la telefon cu logodnica sa.

"Era pe drum, mi-a zis că e vreme foarte rea, mi-a zis că are emoţii, că nu îi vine să plece. O zis că refuză să nu meargă, trebuie pentru asta s-a… asta e meseria lui", a spus Marinela Păcurar, logodnica militarului.

"La anul urma să facem nuntă, păcat, păcat, un suflet extraordinar, un copil foarte bun, avea toate calităţile din lume, a fost că şi copilul nostru", a spus Elena Păcurar, mama logodnicei.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al căpitanului Răzvan Moldovan a ajuns și el acasă, în Alba Iulia. În vârstă de 29 de ani, Răzvan era angajat al Bazei Militare Flotila 71 Câmpia Turzii.

Anul trecut se căsătorise. "Când l-am cununat şi s-a căsătorit mi-a spus: 'Părinte, eu vin în hainele militare, pentru că asta este misiunea şi vocaţia mea'", a spus Emil Jurcan, potrivit știrileprotv.ro.

Soldatul va în înmormântat marţi, cu onoruri militare, în cimitirul eroilor din Alba Iulia.

Andrei-Cătălin Apostol este cel mai tânăr dintre cei care au sfârşit tragic în accidentul de elicopter. La 25 de ani avea toată viața îainte, iar acasă, în Enoșești, Olt, îl aștepta iubita sa.

Un elicopter militar având la bord zece persoane s-a prăbuşit, vineri dimineaţa, pe raza localităţii sibiene Mălâncrav în judeţul Sibiu. Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii elicopterului IAR-330 PUMA. Astăzi, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de vineri