Ultima zi de livrare a gazelor europene în stânga Nistrului. Tiraspolul încă nu a decis dacă acceptă ajutorul UE

Ultima zi de livrare a gazelor europene în stânga Nistrului. Tiraspolul încă nu a decis dacă acceptă ajutorul UESursa foto: Moldovagaz

Astăzi este ultima zi în care regiunea transnistreană beneficiază de gazele naturale achiziționate din grantul de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest ajutor a fost alocat pentru perioada 1-10 februarie, însă Bruxelles-ul este pregătit să ofere un nou sprijin financiar nerambursabil de 60 de milioane de euro pentru a ajuta la depășirea crizei energetice. Chișinăul așteaptă un răspuns din partea Tiraspolului, care, până în prezent, nu a oferit un răspun oficial.

UE condiționează noul ajutor de respectarea drepturilor omului și a reglementării pieței energetice

Uniunea Europeană a precizat că, pentru a beneficia de un nou sprijin, Tiraspolul trebuie să îndeplinească anumite condiții, incluzând respectarea drepturilor omului și reglementarea pieței energetice în regiunea transnistreană. Printre cerințele impuse de Bruxelles se numără:

  • Adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului în regiune
  • Implementarea unui plan care să ajusteze progresiv tarifele la energie la prețurile de piață
  • Asigurarea că marii consumatori industriali nu beneficiază de gaz la tarife subvenționate
  • Impunerea companiilor exportatoare să plătească prețul pieței pentru energia consumată

Sursa foto: novostipmr.com

Autoritățile de la Chișinău au confirmat că scrisoarea cu aceste condiții a fost deja trimisă Tiraspolului, însă până acum nu a venit niciun răspuns oficial.

Livrări de gaze în februarie și sprijinul UE pentru Republica Moldova

În primele 7 zile din februarie, Energocom a livrat 17,275 milioane de metri cubi de gaze naturale regiunii transnistrene, conform solicitării Tiraspoltransgaz.

În plus, Uniunea Europeană a aprobat un pachet de sprijin energetic pentru Republica Moldova în valoare de 250 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro au fost deja alocate pentru achiziționarea de energie electrică și livrarea gazelor în regiune. Alte 100 de milioane de euro vor fi acordate până la mijlocul lunii aprilie pentru compensarea facturilor pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului, iar 60 de milioane de euro sunt destinate sprijinirii cetățenilor din regiunea transnistreană, cu condiția respectării drepturilor fundamentale și ajustării tarifelor la energie.