Ultima oră despre vizele de SUA. Românii nu primesc vești bune

Ultima oră despre vizele de SUA. Românii nu primesc vești bune Vize SUA. Sursa: Arhiva EVZ

Luminiţa Odobescu a discutat cu secretarul Securitate Internă al SUA despre Visa Waiver. Ministrul de Externe a expus toate măsurile luate de România în acest sens.

Visa Waiver. Noi discuții legate de intrarea în program

Țara noastră a făcut mai mulți pași pentru accederea în program. Joi, ministrul Afacerilor Externe a discutat cu Alejandro Mayorkas, secretar pentru Securitate Internă al SUA. Luminița Odobescu a adus în prim plan măsurile aplicate în România, în contextul intrării în acest program.

„Convorbirea s-a concentrat pe măsurile, inclusiv cele legislative, luate de partea română pentru îndeplinirea criteriilor pentru accederea în Programul Visa Waiver”, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.

Măsuri pentru intrarea în program

În fața reprezentantului Statelor Unite, ministrul a prezentat planul parcurs de România, având ca scop accederea în Visa Waiver.

Totodată, ministrul„a apreciat cooperarea constantă şi strânsă cu SUA pentru realizarea obiectivului comun al accederii României în acest program”.

Totodată, secretarul Mayorkas s-a arătat încrezător legat de cooperarea cu instituțiile angrenate în acest plan.

„El a exprimat încrederea în menţinerea ritmului şi a dialogului constant cu toţi actorii relevanţi pentru parcurgerea etapelor necesare”, mai arată reprezentanții Ministerului de Externe.

Visa Waiver

Visa Waiver. Sursa foto: Arhiva EvZ

Programul Visa Waiver. Ce avantaje vor avea românii

Odată cu intrarea în program, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite fără vize. Recent, Ambasada SUA i-a îndemnat pe cei care dețin vize să le reînnoiască. Începând din acest an, procedura a fost simplificată și nu mai implică susținerea unui interviu.

Cei care vor beneficia de reînnoirea documentului trebuie să fie cetățeni români și  să solicite aceeași categorie de viză. De asemenea, aceștia trebuie să nu fi avut probleme cu legea și au un pașaport valabil. Totodată, copiii mai mici de 14 anu, precum și cei de peste 80 de ani pot primi viza fără a trece prin interviu.

„Dacă îndepliniți toate aceste criterii, puteți solicita reînnoirea vizei prin intermediul paginii web a Ambasadei SUA, expediind documentele prin curierat”, anunța Ambasada SUA.