UEFA, somată să facă revoluție

UEFA, somată să facă revoluție

Oficialii UEFA iau în considerare o propunere venită din partea mai multor tehnicieni de top. Antrenorii cer schimbarea regulii golului marcat în deplasare, în competițiile continentale.

Regula golului marcat în deplasare, adoptată în 1965

În prezent, în cazul unui scor egal, într-o dublă manșă, câștigă formația care a marcat de mai multe ori pe terenul adversarei. Antrenorii care au participat la consfătuirea organizată la Nyon - Carlo Ancelotti (Napoli), Unai Emery (Arsenal), Paulo Fonseca (Șahtior Donețk), Julen Lopetegui (Real Madrid), Jose Mourinho (Manchester United), Thomas Tuchel (PSG) și fostul tehnician al lui Arsenal, Arsene Wenger, sunt de părere că regula, adoptată în 1965, ar trebui schimbată pentru că este învechită.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ei consideră că situația din fotbal s-a schimbat”

„Antrenorii gândesc că marcarea unui gol în deplasare nu mai este aşa de dificilă ca în trecut, aşa că ei vor o modificare a regulii şi asta vom face. Ei consideră că situația din fotbal s-a schimbat, pentru că importanța golului din deplasare nu mai este aceeași ca acum mulți ani când regula a fost introdusă’’, a anunțat Giorgio Marchetti, secretarul general al forului european. Tehnicienii consideră că echipele gazdă sunt tentate să se apere, pentru a nu încasa gol sau goluri care pot decide soarta calificării încă din tur.