UE, summitul viitorului

UE, summitul viitorului

Liderii europeni cauta forma finala a noului tratat constitutional.

Ministrii de externe din statele UE au ajuns, ieri, la un acord partial in privinta formei Tratatului constitutional, document care va fi dezbatut la summitul din 21-22 iunie, dar intelegerea finala se afla inca departe. Sefii diplomatiei, scrie EUObserver, au decis ca documentul nu va folosi termenul „constitutie” si nu va face referire la simboluri cum ar fi steagul sau imnul UE.

Sectiuni importante insa, cum ar fi sistemul de vot, contestat de Varsovia, sau personalitatea juridica a UE, contestata de Londra, nu au fost inca transate, cu patru zile inaintea inceperii reuniunii la care vor participa presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu.

In plus, un sondaj publicat de „Financial Times” arata ca majoritatea cetatenilor din statele europene mari doresc un referendum pentru aprobarea Tratatului, plan luat in calcul si de Gordon Brown, viitorul premier al Marii Britanii, unul dintre cele mai eurosceptice state europene.    

Ne puteți urmări și pe Google News

Bucurestiul ar putea accepta renuntarea la termenul „constitutie” Prezent la reuniunea ministrilor de externe, Adrian Cioroianu a precizat ca Bucurestiul este dispus sa accepte renuntarea la termenul „constitutie”, dar sustine necesitatea unei personalitati juridice a UE si pastrarea simbolurilor. In privinta sistemului de vot, ministrul roman de externe a subliniat ca Romania nu sustine pozitia Poloniei.