„UE se va dezintegra, SUA nu vor mai fi democrație”. Scenariu sumbru

„UE se va dezintegra, SUA nu vor mai fi democrație”. Scenariu sumbruSUA / Sursa: arhiva EvZ

„UE se va dezintegra, SUA nu vor mai fi democrație”. Este un scenariu sumbru conturat de un ONG european pe baza unor studii sociologice ce au cerut părerea oamenilor din mai multe țări ale lumii.

Majoritatea celor intervievați, la nivel mondial, consideră că UE s-ar putea dezintegra, iar SUA ar putea înceta să mai fie o democrație în următorii 20 de ani.

În loc de un angajament clar, statele își combină din ce în ce mai mult partenerii, susţine ECFR într-un nou sondaj global, scrie ziarul ungar „Népszava”, care a fost primul care a putut publica acest sondaj.

Sondaj la nivel global

Pe fondul conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu, precum și al întâlnirii de săptămâna aceasta dintre Joe Biden și Xi Jinping, Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a realizat un nou sondaj global în colaborare cu proiectul intitulat „Europa într-o lume în schimbare”, al Universităţii Oxford.

Potrivit unui rezumat al experților în politică externă Timothy Garton Ash, Ivan Krastev și Mark Leonard, sondajul efectuat în 21 de țări arată diferențe izbitoare de atitudini legate de viitoarea ordine mondială, puterea Chinei, situația din Occident și sprijinul pentru Ucraina.

Experţii au constatat că alianțele geopolitice devin din ce în ce mai fragmentate și am intrat într-o lume "à la carte" în care statele fac combinaţii în privinţa partenerilor lor în diferite chestiuni, în loc să se angajeze, pur și simplu, într-o parte sau cealaltă.

Probleme pentru UE și SUA

Rezultatele sondajului sugerează că dominația occidentală a sistemului internațional și cadrele bipolare ale politicii externe de la Washington și Bruxelles nu vor rezista în mediul multipolarității în creștere.

Acest lucru este susținut de faptul că nu numai majoritatea cetățenilor ai așa-numitului bloc al ţărilor occidentale sunt „pesimişti” în ceea ce privește viitorul lor, ci sunt în majoritate în întreaga lume şi cei care cred că UE se poate dezintegra și SUA ar putea înceta să fie o democrație în următorii 20 de ani.

Totuși, din punctul de vedere al Occidentului - și mai ales al valorilor sale - este încurajator faptul că în majoritatea țărilor chestionate, respondenții au susţinut că Europa și Statele Unite sunt locurile în care și-ar dori cel mai mult să se mute într-o situație ipotetică și unde și-ar dori cel mai mult să locuiască (în medie 56 la sută). În același timp, în medie, doar 5% dintre cetățenii țărilor non-occidentale ar alege China dacă ar avea ocazia.

Majoritatea pământenilor ar vrea să facă parte dintr-un bloc politic cu UE și SUA. China, preferată pentru relații comerciale

Potrivit sondajului ECFR, respondenții aproape de pretutindeni ar prefera să facă parte dintr-un grup de țări condus de SUA decât să coopereze cu China și partenerii săi. Aceasta a fost opinia majoritară în Coreea de Sud, India, Brazilia, Africa de Sud, Turcia și Arabia Saudită (82, 80, 66, 54, 51 și, respectiv, 50 la sută).

Singura excepţie în această chestiune este Rusia, unde majoritatea a ales China.

În privinţa drepturilor omului, în ţările amintite, cu excepţia Rusiei, majoritatea a răspuns, de asemenea, că ar dori să se apropie mai degrabă de SUA și de partenerii săi decât de China și de partenerii săi - aceasta a fost și opinia dominantă în Arabia Saudită, cu 47 la sută - și o imagine similară s-a creionat şi pe tema cooperării în domeniul securităţii.

Singura excepție este comerțul, domeniu în care un număr mare a indicat că ar prefera să coopereze mai mult cu China decât cu Statele Unite. Majoritatea cetăţenilor, în special cetățenii puterilor mijlocii și emergente, salută activitatea economică mai semnificativă a Chinei în țara lor - această opinie apare cel mai pronunțat în Rusia (74), Arabia Saudită (60), Africa de Sud (60), Indonezia (53) și apare în Turcia (50%). În rândul europenilor acest procent este de 29%.

Atitudinea față de războiul din Ucraina

Fragmentarea ordinii mondiale bipolare se reflectă și în atitudinea oamenilor față de războiul din Ucraina. Datele arată că acest conflict are o importanță decisivă, chiar existențială pentru Occident.

În Europa o medie de 33%, în Statele Unite 42% dintre respondenți susțin opinia că Ucraina ar trebui să-și recâștige toate teritoriile, chiar dacă aceasta va înseamnă un război mai lung și mai multe victime umane, iar mai puțini sunt de părere că războiul trebuie să se încheie cât mai curând posibil, chiar dacă înseamnă renunțarea la o parte din teritoriile ucrainene.

În ţările non-occidentale această din urmă opinie prevalează. 41% dintre cetăţenii din afara Europei consideră că UE "ar putea să se dezintegreze" în următorii 20 de ani - şi se pare că în opinia multora destinul UE depinde de rezultatul războiului ruso-ucrainean.

În afara Europei și a Statelor Unite, marea majoritate a cetăţenilor cred că Rusia va câștiga războiul în următorii cinci ani, în timp ce în Statele Unite, Europa și Coreea de Sud domină opinia opusă (52, 46 și, respectiv, 43 la sută).

Corelaţia dintre cele două chestiuni este reflectată de faptul că în afara Europei, 73 la sută dintre cei care cred că UE se poate dezintegra se așteaptă în acelaşi timp la o victorie a Rusiei, în timp ce doar 53 la sută consideră puţin probabilă prăbușirea UE.

Și cu UE și SUA, și cu China

Coautorii sondajului de opinie evidenţiază acea schimbarea uimitoare, potrivit căreia mulți cetățeni din întreaga lume cred acum că țara lor poate combina beneficiile valorilor europene cu garanțiile de securitate ale Americii, păstrând China ca partener economic. Aceşti cetăţeni mai consideră că Uniunea Europeană ar trebui să promoveze politica "strategiei de interdependență" pe scena mondială pentru a depăși această nouă situație.

Directorul ECFR, Mark Leonard, a spus despre concluziile sondajului: „În loc să se agațe de o lume a trecutului, UE trebuie să înțeleagă noile reguli ale "jocului à la carte" în relațiile internaționale și ar trebui să identifice noi parteneri în problemele vitale cu care se confruntă lumea noastră sfâșiată de război".

Președintele Centrului pentru Strategii Liberale, Ivan Krastev, a adăugat: "Lumea se schimbă - și nu în beneficiul Europei. (…) Dacă ne uităm la cât de încrezător acționează puterile emergente precum Turcia, India, Brazilia, Africa de Sud și Arabia Saudită pe scena mondială, UE ar trebui să ia act de acest lucru și să depună eforturi pentru a extinde cercul alianțelor sale".

Timothy Garton Ash, profesor de Studii Europene la Universitatea din Oxford, a declarat: "Concluzia este clară: puterea moale a Europei trebuie completată cu investiții mai mari care au loc în dimensiunile militare și de securitate ale "puterii dure". Extinderea în continuare a UE spre est, inclusiv Ucraina, ar face din Europa un jucător global mai puternic și mai credibil în lumea competiției geopolitice și geoeconomice din ce în ce mai puternice".

Răspunsuri din Europa și din întreaga lume

Raportul intitulat "Într-o lume à la carte: ce ar trebui să învețe factorii de decizie politică de la opinia publică globală?" se bazează pe datele sondajului realizat de Asociația Internațională Gallup în zece țări non-europene (Statele Unite ale Americii, China, India, Rusia, Turcia, Brazilia, Africa de Sud, Arabia Saudită, Indonezia și Coreea de Sud), precum şi pe datele colectate de Datapraxis, YouGov și Norstat în unsprezece țări europene (Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Elveția și Marea Britanie). Sondajul a fost realizat în perioada septembrie-octombrie a acestui an, pe un eşantion de peste 25.000 de persoane.

(Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News