Udrea: „La finele mandatului lui Traian Băsescu, promisiunea de a avea o justiţie independentă e un obiectiv indeplinit”
- Mircea Marian
- 23 iunie 2014, 13:57
Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat că fără Traian Băsescu „am fi avut o justiţie la nivelul traficului de influenţă făcut de Călin Popescu Tăriceanu prin bileţelele roz trimise pentru sprijinirea domnului Patriciu”.
„Fără Traian Băsescu, justiţia nu ar fi fost independentă, nu am fi putut vorbi azi de o justiţie independentă, puternică, fără presiuni, care să respecte legea şi dacă e vorba de un membru al familiei Băsescu. Fără Băsescu, am fi avut o justiţie la nivelul traficului de influenţă făcut de Călin Popescu Tăriceanu prin bileţelele roz trimise pentru sprijinirea domnului Patriciu. La finele mandatului lui Traian Băsescu, promisiunea de a avea o justiţie independentă e un obiectiv indeplinit”, a declarat Udrea.
Ea a mai susținut că Traian Băsescu nu este implicat în nici un fel în dosarul lui Mircea Băsescu și nu a avut niciodată intenția să-l grațieze pe Bercea Mondialu'.
„Nu este nicio legătură între Traian Băsescu şi clanul Bercea. Nici un om de bună credinţă din România nu s-ar fi gândit că Băsescu l-ar fi graţiat vreodată pe Bercea sau pe cineva din familia acestuia. Atacurile de azi sunt orchestrate de Voiculescu, cel care se teme că justiţia va acţiona şi în cazul lui, în dosarul ICA”, a declarat Elena Udrea.