Armistiţiul încheiat între Azerbaidjan şi Armenia nu este respectat din cauza încălcărilor Armeniei. Dar până astăzi nu s-a putut obţine niciun rezultat de la negocierile la care a participat Rusia. În toate negocierile la care a participat, Rusia ori a întors condiţiile în favoarea sa, ori a închis ochii la continuarea confruntărilor spunând "pacea este continuarea războiului". Siria, Libia, Afganistan, Africa Centrală sunt exemplele concrete ale acestui fapt.

Medierea dintre Azerbaidjan şi Armenia, care însemna de fapt reputaţia Rusiei, nu a dat rezultate. Dar această situaţie nu a reprezentat o supriză pentru cei care urmăresc îndeaproape Rusia. Pentru că în Nagorno-Karabah, teritoriu ocupat de armeni, unde Rusia a jucat rolul de mediator, a fost declarată aşa-zisa încetare a focului de nenumărate ori, dar fiecare armnistiţiu s-a încheiat cu masacre asemănătoare celui de la Hocalı din Azerbaidjan sau cu pierderi de teritorii.

Rusia, care a respins solicitarea Turciei de a fi prezentă la masa negocierilor, precum şi ineficienţa Grupului de la Minsk, nu renunţă la "tactiva priveşte acrobatul". De fapt, Moscova, care consideră Occidentul ca parte a problemei şi nu a soluţiei şi care afirmă acest lucru cu fiecare ocazie, a fost o parte a nesoluţionării problemei în cazul fiecărui conflict. Rusia, care susţine că Occidentul este principalul motiv al confruntărilor din Orientul Mijlociu şi din alte spaţii geografice, urmăreşte slăbirea SUA şi a aliaţilor lor şi aşteaptă ocazia să le ia locul.

Pacea este continuarea războiului

Conform Rusiei, ţările puternice sunt mediatori mai buni decât ţările slabe. Soluţionarea conflictelor nu se realizează prin negocierile de pace mediate de ţări neutre (de exemplu Norvegia), ci încetarea violenţelor se realizează prin intermediul actorilor puternici, ca urmare a voinţei părţilor aflate în conflict. În exemplul Afganistanului, Rusia s-a opus extinderii procesului de pace care ar fi cuprins un număr mare de state din afara regiunii. Pe scurt, în general Rusia, folosind alte căi în negocierile de pace, determină continuarea războiului. Foloseşte un evantai de metode, precum încheierea unor acorduri economice, face presiuni şi apelează la violenţe pentru ca părţile să accepte pacea.

Dacă am un beneficiu, particip

Politica pe care Rusia o promovează în regiunile unde se înregistrează confruntări este în totalitate pentru interesele sale geopolitice. Nu o interesează niciodată să fie asigurată transformarea şi democratizarea societăţii. Urmăreşte numai instaurarea unei ordini politice minime pentru interesele geopolitice ale Rusiei. Din acest motiv susţine pe toată lumea, de la talibani la Haftar la militanţii din Libia.

Nu se poate fără mine

Datorită serviciilor de informaţie dezvoltate, capacităţii analitice şi a iniţiativelor diplomatice eficiente, Rusia deţine numeroase argumente care pot avea un rol activ în negocierile de pace complicate. Pe lângă vânzarea de arme şi ajutorul în domeniul securităţii, Moscova s-a format şi ca un potenţial mediator al conflictelor. Pe lângă rolul jucat în Orientul Mijlociu, Libia şi Siria, Moscova a propus să joace rolul de mediator în războiul civil din Yemen şi în conflictul dintre Israel şi Palestina. De asemenea, Rusia s-a oferit să medieze şi reducerea tensiunii dintre India şi Pakistan. Niciuna dintre aceste iniţiative nu a generat vreun progres.

Războinic, mediator

Rusia a intervenit militar în Georgia (2008), Ucraina (2014) şi Siria (2015). În toate aceste situaţii, Rusia, pe lângă activitatea militară, a desfăşurat şi negocieri diplomatice. În Georgia, în urma planului de pace în şase puncte, negociat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitry Medvedev, confruntările au încetat, dar, în acelaşi timp, acordul prevedea şi controlul Rusiei asupra regiunilor separatiste. În Ucraina a câştigat o victorie diplomatică prin acordul de la Minsk.

Are un cuvânt de spus în Siria

În anul 2015, Rusia a însoţit operaţiunea militară din Siria cu o serie de negocieri şi activităţi de mediere. Uneori a participat direct la negocierile cu opozanţii pentru încetarea focului, alteori a reprezentat o parte a operaţiunii contra rebelilor sirieni. Şi făcând o mutare şi mai importantă, Rusia a lansat în ianuarie 2015 un proces de pace alternativ în locul Procesului de la Geneva. Aşa-zisul Proces de la Astana a reunit Turcia, Iranul şi Rusia, ca state garante, într-o serie de reuniuni cu membri ai opoziţiei armate şi delegaţi din partea guvernului. După care au urmat negocierile de la Soci. Dar deciziile adoptate nu au dat niciun rezultat din cauza atitudinii Rusiei. Chiar dacă procesul de la Astana nu a avut nicio consecinţă, divizarea opoziţiei de către Rusia şi preluarea procesului Naţiunilor Unite a fost motivul pentru care iniţiativele privind unificarea grupărilor din opoziţie nu s-au concretizat.

Sprijin pentru Haftar

În Libia, Rusia este atât parte a conflictului, cât şi negociator. Rusia, care s-a situat alături de Haftar prin intermediul grupării Wagner, participă şi la demersuri împotriva guvernului recunoscut de Naţiunile Unite. În ianuarie 2020, la Moscova, a condus negocierile purtate între cele două părţi. Haftar a refuzat să semneze armistiţiul. Chiar dacă a părut că Rusia nu l-a putut convinge pe Haftar, continuarea războiului de aici era obligatorie pentru prezenţa ei în această regiune. Rămânerea în picioare a lui Haftar însemna pentru prezenţa Rusiei în regiune că putea lua o felie din tortul de la Mediterana de Est, putea controla rutele energetice.

S-a instalat în centrul Africii

În Republica Centrafricană, oficialii ruşi şi companiile private apropiate de statul rus au purtat negocieri de pace cu rebelii. S-a descoperit că aceste negocieri au fost purtate cu scopul de a sprijini regimul preşedintelui Republicii Centrafricane, Faustin-Archange Touadéra, garantându-se în schimb companiilor ruseşti exploatarea resurselor minerale. În anul 2017, preşedintele s-a înţeles cu Moscova pentru armanent şi instrucţie. De-a lungul anului 2018, Rusia a instruit rebelii prin intermediul grupării Wagner. Iar Valery Zakharov a fost numit consilierul pe securitate al lui Touadéra, iar preşedintelui i-a fost adus o echipă de gărzi de corp din Rusia. Astfel că Rusia s-a instalat în buricul Africii.

Şi Afganistanul în atenţie

Rusia a transferat Statelor Unite războiul din Afganistan, ţară pe care a ocupat-o în 1979 şi unde a luptat 10 de ani de zile. Şi ceea ce este interesant este faptul că din 2016, printr-o serie de întâlniri cunoscute drept Formatul Moscova, încearcă să dezvolte un proces de pace alternativ pentru a soluţiona conflictul din Afganistan. Pentru a-şi consolida poziţia în acest proces, s-a folosit de angajamentele încheiate cu grupările înarmate de pe teren, inclusiv cu talibanii. În 2019, în timp ce negocierile dintre SUA şi talibani continuau, Rusia a continuat să-şi urmărească propria cale. În cazul în care negocierile se întrerup, este pregătită pentru reluarea propriei sale abordării regionale.

Atuul Naţiunilor Unite este pe masa negocierilor

La nivel internaţional, pentru a apăra guvernele din Sudan, Sri Lanka, Myanmar şi Siria de criticile Occientului legate de încălcarea drepturilor omului sau de crime de război, Rusia şi-a folosit mereu dreptul de veto în cadrul Consiliului de Secruiate al Naţiunilor Unite. De asemenea, pentru a opri abuzurile asupra maselor Rusia a sfidat normele internaţionale care cer intervenţia internaţională şi a sprijinit poziţiile rigide legate de suveranitatea statului.

Manipulatorii

Rusia, doritoare de a deveni mediator în războaiele regionale, refuză medierea internaţională în cazul războaielor împotriva sa. Cel mai concret exemplu al acestui fapt este Cecenia. Începând din anul 1999, pentru a-i sprijini pe cecenii fideli, duce o campanie necruţătoare de contragerillă împreună cu unele mutări politice. Cu sloganul "cecenizare" Rusia l-a sprijinit generos pe liderul cecen Ramazan Kadirov cu fonduri şi împreună cu manipulatorii a preluat din nou controlul asupra Cecenistanului. (Articol de Osman Sağırlı)

Traducerea: Rador